Fragment din “Cum să devii un Nimeni”: despre importul de soluții în presă
Am promis în discuția cu Iulian Comanescu despre cartea sa că voi da un fragment din volum. Cartea se cheamă “Cum să devii un Nimeni — mecanismele notorietății, branduri personale și piața media din România”, e scoasă de Humanitas și se lansează duminică, 21 iunie, la ora 12:00, la Bookfest.
În fragmentul de mai jos, Iulian atinge un aspect care s-a manifestat și se mai manifestă cam în toată mass media de la noi: specificul românesc — condițiile unice din România, textura specială a publicului român și structura noastră națională nemaiîntâlnită, care ar face, vezi Doamne, ca ceea ce funcționează în alte părți să nu meargă aici. Teoria asta a fost pretextul de care s-au folosit mari conducători de gazete precum Petre Mihai Băcanu pentru a se opune profesionalizării publicațiilor românești. Desigur, așa cum arată și fragmentul de mai jos, e o teorie care nu ține. Da, roata au inventat-o alții. Dar se învârte și la noi.
3.4. Urâtele tabloide şi iubirea publicului pentru ele. Respectatele cotidiene serioase cu cititori lipsă
Prin 1998, Libertatea era un titlu pe care elveţienii de la Ringier îl deţineau de patru ani, dar cu care nu înregistraseră cine ştie ce succese. „Primul ziar liber al revoluţiei române” fusese ba o publicaţie fesenisto-naţional-comunistă, ba ziar de Bucureşti, ba diferite alte lucruri; tirajul, la sfârşitul acelui an, era de vreo 35 de mii de exemplare vândute.
Cam pe-atunci am aterizat pentru nu foarte mult timp în redacţia Libertăţii, surmenat de vreo doi ani şi ceva petrecuţi la PRO TV. A fost un fel de vacanţă activă, ziarul e faţă de televiziune un fel de sanatoriu, uneori. Mai ales la modul foarte organizat cum decurgeau lucrurile acolo.
La câteva luni după mine, în aceeaşi redacţie a apărut un tip serios, înalt, cu costum şi o mustaţă fal(n)ică, un fel de Ladima al lui Camil Petrescu, dar bine hrănit şi care părea că-şi uitase aura intelectualului damnat prin vreo sală de fitness. Era Peter Prior, unul din tipii excepţionali pe care Ringier ni i-a făcut cadou celor care am lucrat pentru companie şi de la care am avut posibilitatea să învăţăm în săptămâni sau luni cât oamenii din alte pieţe media în decenii.
Ce face un consultant străin? Se întâlneşte cu redacţia sau diferite bucăţi din ea în sala de şedinţe şi discută subiecte, abordări, layouturi, de obicei printr-un traducător. După care se duce cu concluzii la şefi şi schimbă ziarul, uneori cu tot cu şefi. La „Libertatea” n-a fost cazul în privinţa managementului, Adrian Halpert a ajuns redactorul-şef care cu cel mai mare tiraj din România peste puţină vreme.
Prin vara lui 1999, cred, câţiva dintre noi ne-am întâlnit cu Peter Prior în sala de şedinţe, iar Prior ne-a propus să punem pe ultima pagină ştiri externe uşurele, curiozităţi.
- Bun, dar în România pe ultima pagină este editorialul, împreună cu alte materiale, a spus cineva, şi uite de ce: pe vremea comunismului ziarele începeau cu porcării pe care nu le citea nimeni, răsfoitul se făcea de la coadă la cap. Uite, şi Cristoiu avea editorial pe ultima pagină în „Expres Magazin”.
- Bine, dar curiozităţile externe de pe ultima funcţionează foarte bine la Blick! (tabloidul Ringier din Elveţia – n.m.), românii nu-s chiar atât de diferiţi.
- Ba da, în România e altfel. Se discută multă politică, uite, tocmai au căzut Ciorbea şi Radu Vasile (sau pe dos), aşa şi pe dincolo.
- Bine, dar am făcut pagina asta externă şi la Blikk, în Ungaria, şi a avut mare succes.
- Nu, la noi e altfel, ar fi bine dacă faptele diverse externe ar fi româneşti, poate s-ar citi, dar cui îi pasă de ce-au descoperit specialiştii finlandezi în privinţa somnului?
- Bine, dar am implementat conceptul ăsta şi la Blesk, în Cehia. Cât de diferiţi sunteţi voi, românii?
Nu garantez pentru fiecare virgulă din dialogul de mai sus, dar sensul e clar: nu prea aveam loc de întors cu mustaţa aia a lui Prior, până la urmă am făcut pagina, se chema „Din lumea largă”, şi în decembrie 1999 ziarul avea 65 de mii de exemplare vândute. În decembrie 2000, 110 mii şi aşa mai departe, până în martie 2007, când Libertatea a vândut în medie 308.339 exemplare, record absolut de tiraj în ultimii 11 ani. Peter Prior a adus, iar redacţia a ştiut să adapteze şi să îmbogăţească, idei simple de acest tip, care au făcut ca la un moment dat ziarul să vândă peste o treime din tirajul total al celor 10-15 cotidiene de pe piaţa media românească.
..
Comentarii
Lasa un comentariu
