Jurnalism online
Ce-Å£i trebuie pentru infografice
Sus, interfaţa programului de modelare 3D Maya. Jos, o captură de ecran cu imaginea generată, parte dintr-un infografic interactiv 3D făcut de Monica Ulmanu pentru site-ul ziarului Boston Globe
Pentru că jumătatea mea mai bună face infografice print, video şi interactive for a living, ca să zic aşa, dar şi pentru că sunt o modalitate uimitor de eficientă de a spune o poveste, chiar şi complicată, astfel încât să înţelegi dintr-o privire (sau mai multe) despre ce-i vorba, mă tot uit după infografice prin ziare, prin reviste şi pe net. Şi nu pot să nu constat cu părere de rău că la noi nu prea se găsesc şi că adesea, atunci când se găsesc, sunt, adesea, cam naşpa.
Sunt convins, însă, că sunt destui români cărora le-ar plăcea să facă infografice faine, dar nu prea ştiu cum, pentru că n-a avut cine să-i înveţe. Dacă vă bate gândul să deveniţi infografician, sau infografician mai bun, sau dacă sunteţi în poziţie de management şi vreţi să angajaţi aşa ceva, iată câteva lucruri de care am înţeles eu că ai avea nevoie:
- Să fii jurnalist — e important să ÅŸtii să-Å£i aduni informaÅ£ia ÅŸi să gândeÅŸti ca un ziarist atunci când îţi compui graficul. Un infografic îţi oferă în primul rând informaÅ£ie, aranjată în aÅŸa fel încât mesajul să ajungă în cel mai eficient ÅŸi clar mod la consumator.
- Să ai ochi (ÅŸi pregătire) de designer — să ai bine fixate principiile de bază, să ai simÅ£ul culorilor ÅŸi al modului în care se combină ele, să ai bun gust ÅŸi să consumi mult design de calitate.
- Să ai abilităţi tehnice şi cunoştinţe de lucru cu programe şi limbaje felurite. Monica a publicat în secţiunea de resurse din The Industry un text despre softurile necesare pentru realizarea de infografice, de unde se vede că sunt destule zone pe care e bine să le stăpâneşti dacă vrei să fii un infografician complet: programe de grafică vectorială, de editare imagini, de modelare 3D, de animaţie, de aplicaţii interactive, de cartografie, de prelucrare baze de date, plus HTML, CSS, Java Script. Se mai adaugă, din câte ştiu observând ce fac Monica şi alţi infograficieni tari, buna stăpânire a CMS-urilor şi cunoştinţe şi abilităţi de lucru cu foto-video.
- Să ai o foame permanentă pentru acumularea de lucruri noi — cunoÅŸtinÅ£e, softuri, trenduri ÅŸamd. Să fii la curent cu tot ce apare relevant pentru domeniu, în formă digitală sau tipărită, să faci permanent schimb de idei ÅŸi informaÅ£ii cu colegii pe care îi preocupă aceleaÅŸi lucruri, să înveÅ£i în permanenţă.
Nu e uşor. E şi motivul pentru care oamenii foarte buni din domeniul ăsta sunt atât de căutaţi. Un om care ştie şi jurnalism, şi design, şi programare, informat şi instruit în programe şi limbaje de calculator este rara avis.
Mai există un viitor pentru gratuite?
În general nu-mi place să pun semne de întrebare în titlu, dar în cazul ăsta n-am ce să fac. Mă preocupă modelul presei gratuite de multă vreme, am scris adesea despre el chiar pe acest blog, dar în momentul ăsta chiar nu ştiu dacă gratuitele de print mai au vreo şansă. Ştiu că oamenii or să vrea în continuare presă gratuită, aşa că predicţia mea e că gratuitele vor supravieţui, dar nu neapărat pe hârtie. Cam asta e şi concluzia articolului pe care l-am scris pentru numărul de decembrie din The Industry, care tocmai a apărut şi pe web, într-o variantă uşor revizuită ca să includă şi câteva date proaspete.
Între oamenii pe care i-am intervievat pentru text se numără Ciprian Rus, fost redactor-şef la Compact, şi Sabin Orcan, fost redactor-şef la Adevărul de Seară, care spun de ce cred ei că s-au închis respectivele ziare. Am inclus şi interviurile integrale, aici (Rus) şi aici (Orcan).
Å¢oca la serviciu
Când ai energia lui Adrian Ţoca, ai nevoie de pasiuni. Pe lângă faptul că scrie şi face site-uri (WeRock.ro, de exemplu), Ţoca joacă tenis. Participă la turnee. E un fel de Nadal al circuitului de amatori. Mai devreme sau mai târziu, un om care respiră tenis şi site-uri e sortit să sfârşească prin a face adunarea. În cazul lui Ţoca, tenis+site=treizecizero.ro. Un site de tenis făcut de un jurnalist care iubeşte tenisul. Ce  mi-a povestit Ţoca:
“E un proiect de suflet, pe o nişă la care (cred că) mă pricep ÅŸi în care am simÅ£it nevoia ÅŸi spaÅ£iul pentru un site bine consolidat, cu articole scrise nu mecanic, ci cu drag de sportul ăsta. Asta nu înseamnă că intenÅ£ionez să-l păstrez underground. Am câteva idei ÅŸi planuri pentru treizecizero.ro şi intenÅ£ionez să-l transform în locul de întâlnire al fanilor tenisului din România, o comunitate activă ÅŸi elegantă, un spaÅ£iu unde să-Å£i fie drag să revii ÅŸi să comentezi. Cam ăsta-i planul.”
Succes! 
Gazeta de Sud adoptă Facebook ca platformă de comentarii
Pe multe site-uri de știri de la noi, comentariile de la cititori sunt, adesea, agresive, injurioase, stupide. Personal, le găsesc de multe ori obositoare. Ca să rezolve problema, Gazeta de Sud tocmai a adoptat Facebook ca platformă de comentarii din partea cititorilor. Cum Facebook descurajează anonimatul (fără să reuștească să-l elimine total, desigur), măsura Gazetei de Sud, cel mai mare ziar regional din țară, va duce fără discuție la un comportament mai civilizat din partea celor comentează. Sigur, cei care vor dori să înjure cu orice preț sau să promoveze o anumită agendă pot găsi căi de a ocoli bariera ridicată de ziar în calea bădărăniei, dar e ceva mai complicat să-ți faci un cont fals pe Facebook numai pentru asta, așa că mesajele agresive vor fi măcar mai puține.
> Detalii și pe carteafetelor.ro.
Lansăm ÅŸi discutăm Cartea feÅ£elor ÅŸi social media – la FJSC
N-oi mai preda io la FJSC, dar mă întorc azi, măcar prin webchat, într-unul dintre laboratoarele în care am storcit creieri (pe ai mei ÅŸi pe ai altora) mulÅ£i ani — sala 602, zisă ÅŸi Laboratorul T. Kenny (după numele jurnalistului care a adus primul Mac în facultatea asta, cu care jurnalist, ca să vezi, tocmai m-am revăzut acum trei-patru săptămâni).
Alături de George Popescu, Diana Stoleru şi cât mai mulţi alţii, vom discuta (eu de la Boston, conectat prin Google Plus Hangouts) despre Cartea feţelor şi despre cât de prieten sau duşman ne este social media. Începem la şase seara. Detalii aici. Cum scriam pe vremuri în afişele prin care anunţam întâlniri la FJSC, Bi zeer or bi scueer.
EuroHack: competiÈ›ie È™i workshop de ‘data journalism’
Urmează câteva detalii despre un eveniment la care sunteți invitați să participați dacă vă interesează data journalism. Cei care știu ce-i aia să sară câteva rânduri, sau să nu se mai complice și să dea direct click pe linkul ăsta. Ceilalți, fiți atenți:
Read the rest of this entry »
La Nistru
Vadul lui Vodă: plajă la Nistru
Sunt din nou în Republica Moldova, de această dată nu la Chişinău, ci la Vadul lui Vodă, o localitate dintr-o zonă împădurită de lângă Nistru, plină de aşa-numite baze de odihnă, de la un strălucitor centru de antrenament al echipelor naţionale ale ţării, la pensiuni care au cunoscut cu siguranţă şi vremuri mai bune.
A noastră se cheamă Odiseu (cum i se spune în R. Moldova lui Ulise) şi are o terasă plăcută şi o piscină mare. Noaptea nu e luminată, noroc cu luna şi cu stelele.
Se întâmplă aici o şcoală de vară de jurnalism online la care participă vreo 20 de tineri. Mult entuziasm şi mult de învăţat şi de lucrat (motiv pentru care nu prea le lăsăm timp de plajă şi de piscină).
Revin cu detalii în zilele următoare. Până una-alta, pot să vă spun că am aflat că unele dintre cele mai mari portaluri din R. Moldova au nu mai mult de cinci jurnalişti (unele au doar doi). Şi că oamenii de acolo se acuză reciproc de faptul că-şi fură ştirile.
Şcoală de vară de jurnalism online în R. Moldova
Se întâmplă în a doua jumătate a lui august. Traineri din SUA, Marea Britanie, România şi Republica Moldova. Se pot înscrie studenţi şi absolvenţi (promoţiile 2010 şi 2011) ai şcolilor şi facultăţilor de jurnalism din R. Moldova. Termen limită: acuma, repede! Detalii aici.
Despre inovaÅ£ie ÅŸi atitudine în jurnalism – ÅŸi despre lipsa lor
Bart Brouwers, iniţiatorul Dichtbij
M-am întrebat nu o dată de ce marii investitori în media de la noi au preferat de fiecare dată, în ultimii ani, să bage bani (sau să se facă a băga bani) în operaţiuni tradiţionale de presă în loc să pătrundă în zona inovaţiei şi să susţină iniţiative new media. Rezultatele acestei strategii (dacă se poate numi strategie): o reţea impresionantă de ziare de după-amiază (Adevărul de seară) omorâtă în faşă, ziare financiare care abia se târâie sau dispar la scurtă vreme de la lansare (Financiarul, Business Standard), publicaţii-fantomă, pe care nu le citeşte nimeni (Interesul public) şamd. La acestea se adaugă site-uri pentru care practica jurnalismului online se reduce la ştiri scurte şi imagini de la TV. Cea mai mare inovaţie în mediul online: să faci platformă de bloguri şi să-ţi anunţi articolele pe Twitter şi Facebook. Cea mai mare inovaţie în mediul print: să dai cărţi şi CD-uri ca să convingi lumea să ia publicaţia.
Industria noastră media suferă de pe urma unei totale lipse de viziune la nivel de management, care favorizează între altele lipsa de profesionalism la nivelul jurnaliştilor. Care dintre companiile noastre de presă organizează sistematic traininguri pentru personal (orice altă industrie are nevoie de aşa ceva, numai jurnalismul nu, aşa-i?) sau îşi trimite oamenii la conferinţe, workshop-uri şi seminare? Câţi dintre publisheri şi editori se duc la întâlnirile internaţionale în care se discută viitorul profesiei? În ce măsură sunt încurajaţi oamenii să gândească soluţii şi modele noi de jurnalism? Cei care lucrează în jurnalism ştiu că răspunsul la aceste întrebări este aproape de fiecare dată acelaşi: zero, sau aproape zero.
Criza e doar una dintre cauzele acestei apatii. De fapt, criza (de volum al publicităţii, dar ÅŸi de calitate ÅŸi credibilitate) este în aceeaÅŸi măsură o consecinţă ÅŸi o cauză a lipsei de viziune din partea celor care conduc (ÅŸi finanÅ£ează) presa. Răspunsul la întrebarea cu care am început acest text (de ce investitorii preferă să se orienteze spre presa tradiÅ£ională, al cărei model de business a devenit desuet ÅŸi ineficient, în loc să caute soluÅ£ii moderne) este, parÅ£ial, legat de motivele pentru care bagă banii în presă în primul rând — adesea, nu ca să scoată profit în mod direct de pe urma acesteia, ci ca să folosească mass media ca mijloc de propulsie (imagine, influenţă politică, jocuri de interese). E vorba ÅŸi de calculul meschin că electoratul manipulabil este, încă, în afara internetului. E vorba ÅŸi de realitatea tristă că la nivelul factorilor de decizie (politicieni, membri ai administraÅ£iei publice) ziarele tipărite, indiferent de succesul la public, au cam aceeaÅŸi greutate — în birourile din primării ÅŸi de la parlament se primesc la grămadă toate ziarele, iar pentru mulÅ£i dintre greii din administraÅ£ie contează prea puÅ£in dacă un articol a apărut în Evenimentul zilei sau în obscurul ziar Interesul public. Nici nu mai vorbesc de faptul că o grămadă dintre cei puÅŸi să conducă presa n-au habar de meserie. E o reacÅ£ie în lanÅ£: investitorii nu înÅ£eleg că trebuie să investească în training ÅŸi în oameni pregătiÅ£i. Se comportă ca Gigi Becali la Steaua. La rândul lor, cei puÅŸi în funcÅ£iile de management nu au grijă să aibă oameni bine instruiÅ£i care să facă un jurnalism cu adevărat profesionist, util ÅŸi relevant pentru public. ÃŽn aceste condiÅ£ii, ar fi de mirare să existe ceva viziune în presa noastră.
Apropo, presa română nu e singura care are probleme. Numai că în alte părţi lumea caută noi modele jurnalistice, inovează, investeşte în viitor. În Cartea feţelor am dat câteva exemple care arată cum se pot folosi jurnaliştii de noile tehnologii, în special de social media, pentru ca profesia lor să supravieţuiască într-o lume în care oricine poate deveni comunicator. Unul dintre exemple era legat de jurnalismul hiperlocal. Am scris din nou, mai pe larg, în EJC Magazine, despre acest nou model jurnalistic şi despre una dintre cele mai importante iniţiative din Europa în domeniu. Aşa cum îmi spunea Bart Brouwers, iniţiatorul Dichtbij, o reţea de site-uri hiperlocale care a împânzit în această vară întreaga Olandă, cel mai mult contează atitudinea.
Atitudinea pe care o întâlneşti în multe redacţii din România: blazare, dezamăgire, cinism, plictiseală, tristeţe, lipsă de entuziasm. Dacă nu schimbăm asta, n-o să schimbăm nimic.
>> Ce crezi că trebuie să se întâmple ca să aibă loc o schimbare de atitudine în presa română? Spune-ţi părerea.
Despre conturile false
Cristina Apostol: "Când vine vorba de internet şi identitate online, lumea este foarte credulă"
În general, cei care o dau anonimă pe net îmi displac. Mai ales atunci când critică. Cred că trebuie să-ţi asumi ceea ce spui, iar cei care muşcă din spatele unui pseudonim sunt laşi. Facebook descurajează crearea de conturi false, dar asta nu împiedică pe nimeni să-şi facă. Pentru unii dintre cei care se folosesc de Facebook ca să protesteze la adresa dictaturii, ca în Egipt sau în alte locuri, e chiar necesar să nu ieşi în faţă cu identitatea reală.
E greu de estimat câte conturi false şi anonime există, procentual, pe Facebook şi în general în social media. Ca jurnalişti, în condiţiile în care încercăm să ajungem la public şi prin site-urile de socializare, e bine să ştim câte dintre like-urile pe care le primim pe Facebook sunt pe bune. Şi, până la urmă, poate că mai importantă decât numărul like-urilor este conversaţia pe care reuşim (sau nu) să o creăm în jurul subiectelor pe care le abordăm. Despre asta am scris pentru EJC Magazine (articolul e în limba engleză).
(Îi mulţumesc Cristinei Apostol pentru fotografia de mai sus şi pentru faptul că a fost atât de deschisă în discuţia pe care am avut-o despre conturile false.)
