(Re)surse
Ce-Å£i trebuie pentru infografice
Sus, interfaţa programului de modelare 3D Maya. Jos, o captură de ecran cu imaginea generată, parte dintr-un infografic interactiv 3D făcut de Monica Ulmanu pentru site-ul ziarului Boston Globe
Pentru că jumătatea mea mai bună face infografice print, video şi interactive for a living, ca să zic aşa, dar şi pentru că sunt o modalitate uimitor de eficientă de a spune o poveste, chiar şi complicată, astfel încât să înţelegi dintr-o privire (sau mai multe) despre ce-i vorba, mă tot uit după infografice prin ziare, prin reviste şi pe net. Şi nu pot să nu constat cu părere de rău că la noi nu prea se găsesc şi că adesea, atunci când se găsesc, sunt, adesea, cam naşpa.
Sunt convins, însă, că sunt destui români cărora le-ar plăcea să facă infografice faine, dar nu prea ştiu cum, pentru că n-a avut cine să-i înveţe. Dacă vă bate gândul să deveniţi infografician, sau infografician mai bun, sau dacă sunteţi în poziţie de management şi vreţi să angajaţi aşa ceva, iată câteva lucruri de care am înţeles eu că ai avea nevoie:
- Să fii jurnalist — e important să ÅŸtii să-Å£i aduni informaÅ£ia ÅŸi să gândeÅŸti ca un ziarist atunci când îţi compui graficul. Un infografic îţi oferă în primul rând informaÅ£ie, aranjată în aÅŸa fel încât mesajul să ajungă în cel mai eficient ÅŸi clar mod la consumator.
- Să ai ochi (ÅŸi pregătire) de designer — să ai bine fixate principiile de bază, să ai simÅ£ul culorilor ÅŸi al modului în care se combină ele, să ai bun gust ÅŸi să consumi mult design de calitate.
- Să ai abilităţi tehnice şi cunoştinţe de lucru cu programe şi limbaje felurite. Monica a publicat în secţiunea de resurse din The Industry un text despre softurile necesare pentru realizarea de infografice, de unde se vede că sunt destule zone pe care e bine să le stăpâneşti dacă vrei să fii un infografician complet: programe de grafică vectorială, de editare imagini, de modelare 3D, de animaţie, de aplicaţii interactive, de cartografie, de prelucrare baze de date, plus HTML, CSS, Java Script. Se mai adaugă, din câte ştiu observând ce fac Monica şi alţi infograficieni tari, buna stăpânire a CMS-urilor şi cunoştinţe şi abilităţi de lucru cu foto-video.
- Să ai o foame permanentă pentru acumularea de lucruri noi — cunoÅŸtinÅ£e, softuri, trenduri ÅŸamd. Să fii la curent cu tot ce apare relevant pentru domeniu, în formă digitală sau tipărită, să faci permanent schimb de idei ÅŸi informaÅ£ii cu colegii pe care îi preocupă aceleaÅŸi lucruri, să înveÅ£i în permanenţă.
Nu e uşor. E şi motivul pentru care oamenii foarte buni din domeniul ăsta sunt atât de căutaţi. Un om care ştie şi jurnalism, şi design, şi programare, informat şi instruit în programe şi limbaje de calculator este rara avis.
BBC: Ghid de social media pentru jurnaliÅŸti
BBC a făcut publică o nouă versiune a unui ghid de social media (PDF) pentru jurnaliştii săi. Ghidul împarte activităţile social media în trei şi detaliază norme pentru fiecare dintre ele:
1. Activitatea ta personală în social media, postări pentru prieteni şi contacte, pe care nu le publici în numele sau sub sigla instituţiei de ştiri (în cazul de faţă, BBC News)
2. Activitatea social media pentru ÅŸtiri (de exemplu breaking news), programe ÅŸi genuri jurnalistice difuzate oficial în numele instituÅ£iei de ÅŸtiri — cu alte cuvinte, acele activităţi de social media care susÅ£in ÅŸi trimit la ÅŸtiri, programe ÅŸi materiale ale instituÅ£iei
3. Activităţile editorilor, prezentatorilor, corespondenÅ£ilor ÅŸi reporterilor efectuate în cadrul unei producÅ£ii oficiale de ÅŸtiri a instituÅ£iei pentru social media — de exemplu, conturi oficiale de Twitter ale profesioniÅŸtilor de la BBC News, pagini oficiale de Facebook etc.
O lectură extrem de interesantă şi informativă. Mi-a plăcut foarte mult punctul 1.a:
Nu sunteÅ£i descurajat(ă) să faceÅ£i oricare dintre aceste lucruri (nota mea: să aveÅ£i blog personal, conturi personal de Facebook ÅŸi Twitter etc.), dar ca membru al echipei BBC – ÅŸi în special ca membru al echipei de la Åžtiri – există anumite lucruri de care trebuie să Å£ineÅ£i cont. Toate acestea pot fi sumarizate astfel: ‘Don’t do anything stupid’.
..
Ce înseamnă online
Mă uitam la titlul ştirii ăsteia, care confirmă o informaţie dată în premieră de Iulian Comanescu, anume că Gândul devine publicaţie exclusiv online. Şi mă gândeam că unii sunt uşor în ceaţă când e vorba de termenul ăsta. Online.
Titlul e aÅŸa:
Gândul devine din 8 aprilie un produs media exclusiv digital – online, iPad ÅŸi pe mobil
Acuma, sigur că nu-i o mare eroare, dar, totuşi, cineva, acolo, are impresia că online = web. De fapt, trebuia să scrie web, nu online, pentru că şi versiunile de iPad şi de mobil sunt tot online.
Termenul e atât de folosit la noi, că merită, totuşi, să încercăm să vedem cu ce se mănâncă el. Personal, simt nevoia să fac acest lucru şi pentru că se află şi în componenţa titlului acestui blog. Din Dexonline.ro:
on-line /onlain/ s. n. (inform.) echipament, dispozitiv sau mod de prelucrare a datelor conectat direct la calculator. (< engl. on-line)
Sursa: MDN | Adăugată de claudia | GreÈ™eală de tipar | Permalinkon-line / online (angl.) [pron. onláÄn] loc. adj., loc. adv.
Sursa: DOOM 2 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink
Sigur, noi îl folosim adesea ca substantiv, nu doar ca adjectiv sau adverb. Gândul continuă “pe online”, scriu unii, chiar dacă alÅ£ii preferă formula “continuă online” . Limba e un organism viu ÅŸi n-aÅŸteaptă actualizările dicÅ£ionarelor ca să evolueze.
ÃŽn limba engleză, de unde l-am preluat, “online” sau “on-line” se referă cam la tot ce Å£ine de conexiune. Se folosea, desigur, ÅŸi pe vremea când nu exista internet. O convorbire telefonică sau o transmisie TV ori radio erau online, pentru că erau în reÅ£ea. Un echipament conectat la o reÅ£ea este online. Una dintre definiÅ£ii este “being in progress now” — adică “în desfăşurare”; spre exemplu, “online editorial projects”. O alta: “state of connectivity”, deci “în conexiune”. Online = conectat. Offline = deconectat.
Sigur, azi termenul e folosit mai ales în relaţie cu computerul (de aici, probabil, distincţia pe care o face titlul din Mediafax între online şi mobil):
online = connected to a computer network or accessible by computer — conectat la o reÅ£ea de computere sau accesibil prin intermediul computerului.
Dar, oricum, ÅŸi iPad-ul ÅŸi telefonul mobil modern sunt computere.
Pe scurt:
- online nu înseamnă web sau www
- online nu înseamnă internet
- online a început să fie folosit în limba română şi ca substantiv, în pofida dicţionarelor care ne spun că e doar adjectiv sau adverb
- online înseamnă conectat (în reţea) sau accesibil în/prin reţea
Cum (nu) îşi cer scuze jurnaliştii noştri
Excelentul text al lui Liviu Iolu din Dilema Veche despre lipsa exerciţiului scuzei şi eratei la jurnaliştii români mi-a amintit de un studiu publicat în 2007 de CJI. Liviu se referă în DV şi la una dintre puţinele excepţii de la regulă, respectiv scuzele adresate de Evenimentul zilei după un articol în care o acuzase pe Monica Macovei, pe atunci ministru al justiţiei, că s-a îmbătat la Costineşti.
Materialul publicat de CJI face parte dintr-o suită de studii de caz pe care le-am realizat alături de Liana Ganea ÅŸi Ioana Avădani ÅŸi analizează diversele implicaÅ£ii etice ale “Scandalului Macovei” (coordonatorul proiectului a fost Mihaela Danga). PuteÅ£i accesa documentul în format PDF pe site-ul CJI.
Textul e redactat oarecum didactic, pentru că face parte dintr-o serie de materiale destinate studiului în şcoli (dar şi în redacţii, în mod ideal). Un fragment din text pune în discuţie măsura în care jurnalistul îşi poate baza articolele pe surse anonime:
Read the rest of this entry »
Cum ascultau românii Radio Europa Liberă
articol realizat împreună cu Sorin Adam Matei
ÃŽn munca de documentare pentru Cartea feÅ£elor, cartea mea despre social media ÅŸi Facebook ce va apărea în mai la Humanitas, am căutat — voi explica altă dată de ce — date despre audienÅ£a Radio Europa Liberă în România în anii ’80.
Cifrele de audienţă, obţinute în colaborare cu Sorin Adam Matei, pot da fiori de invidie multor manageri din audiovizualul actual.  Ele arată cât de important era radioul finanţat de Statele Unite în condiţiile în care presa de stat nu-şi îndeplinea, practic, rolul social.
Un studiu Europa Liberă desfăşurat în 1982 şi începutul lui 1983 arată că 64% dintre români ascultau postul de radio, chiar dacă numai unul din cinci o făcea zilnic. Bărbaţii formau majoritatea audienţei şi ascultau mai des decât femeile (1 din 4 ascultători de sex masculin urmărea Europa Liberă în fiecare zi, faţă de 1 din 10 femei).
Lucrătorii din agricultură şi tinerii ascultau de asemenea în mai mică măsură şi mai puţin frecvent Europa liberă, motiv pentru care autorii studiului din 1982-1983 recomandau mai multe emisiuni destinate fermierilor, tinerilor şi femeilor. Ascultarea Europei libere era, de asemenea, un obicei mai răspândit în rândul celor cu mai multă şcoală.
În 1988, audienţa Europa Liberă în România era la 63%, cifră superioară celorlalte ţări din Europa de Est, potrivit unui studiu REL. Postul Vocea Americii era ascultat de 31% din populaţie, iar BBC de 25%. Cei mai mulţi dintre ascultătorii Vocea Americii şi BBC ascultau şi Europa Liberă.
În continuare iată datele mai pe larg, exprimate şi prin grafice.
Read the rest of this entry »
Mic ghid de comunicate de presă pentru moguli
Click pentru a mări imaginea
Am primit un comunicat de presă direct de la Sorin Ovidiu Vîntu. Cu alte cuvinte, Vîntu îşi face PR singurel. A cerut, probabil, unui PR de la Realitatea lista de contacte media şi a dat drumul textului dintr-un cont personal de Gmail. În ajutorul lui şi al altor personaje de acelaşi calibru care se pot gândi, în cazul unor probleme cu justiţia sau al altor evenimente nedorite, să transmită comunicate de presă, iată un mic îndreptar de PR pentru moguli:
1. E bine să evitaÅ£i să transmiteÅ£i un fiÅŸier JPG rezultat dintr-un A4 scanat — mai bine anexaÅ£i un fiÅŸier Word ÅŸi, dacă Å£ineÅ£i neapărat să se vadă semnătura, o puteÅ£i integra în document (dacă e prea complicat, OK, băgaÅ£i fiÅŸierul JPG, dar să nu lipsească cel de tip text sau Word). AÅŸa le va fi mai uÅŸor jurnaliÅŸtilor să preia cu copy/paste comunicatul sau fragmente din el.
2. Folosiţi un antet, care să conţină şi nişte date de contact, măcar la nivel minimal. Dacă n-aveţi antet, sunaţi la televiziune sau la ziar şi puneţi pe cineva să vă facă.
3. Când cereţi lista de contacte e-mail, nu le cereţi chiar pe toate. Spuneţi oamenilor să vă dea adresele oamenilor relevanţi pentru subiect, în cazul ăsta cei care scriu pe politică şi justiţie, plus capii de redacţie, ca să aibă cine să impună subiectul. Adresa mea, de exemplu, n-avea ce să caute acolo, şi nici jumătate dintre e-mail-urile la care a fost trimis comunicatul.
4. Cei care se pricep la aÅŸa ceva preferă să nu bage toate e-mail-urile la vedere. Poate unii dintre recipienÅ£i nu vor ca adresa lor să fie vizibilă pentru toÅ£i ceilalÅ£i. ÃŽn plus, cârnatul de adrese poate ocupa prea mult spaÅ£iu, în anumite programe de e-mail, caz în care oamenii ajung mai greu la informaÅ£ia esenÅ£ială din mesaj. AÅŸa că treceÅ£i adresele la BCC — în felul acesta vor ajunge la toată lumea, dar nimeni nu va vedea adresele celorlalÅ£i.
5. Ştiţi ce? Mai bine lăsaţi un PR-ist să se ocupe de toată treaba asta. Înţeleg că un om care şi-a fracturat rotula are prea mult timp liber pe care trebuie să şi-l ocupe cu ceva, dar poate era mai bine să citiţi o carte sau să vedeţi un film (în cazul în care vorbitul la telefon nu mai e o opţiune satisfacătoare).
6. Dacă, de fapt, aţi dat sarcină unui PR-ist să se ocupe de treaba asta şi omul a trimis către toată suflarea jurnalistică şi blogăristică un comunicat scanat, fără antet, cu toate adresele la vedere, de pe o adresă personală de Gmail, poate ar fi bine ca data viitoare să apelaţi la altcineva.
7. În cazul în care vă face, totuşi, plăcere să scrieţi şi să trimiteţi comunicate de presă, faceţi-vă un blog. Lumea va şti că e al dumneavoastră, veţi putea să combateţi ce doriţi şi când doriţi, să vă spuneţi părerea despre orice, fără să fie nevoie să apăreţi la teve sau să daţi comunicate (dar, dacă veţi dori să apăreţi, no problem, ba, chiar, veţi putea să puneţi şi filmuleţul pe blog).
8. Cu blog sau fără blog, încă şi mai fain ar fi să aveţi cont Facebook şi Twitter. Nu va trebui să scrieţi neapărat regulat, iar oamenii pe care îi ţintiţi vor vedea automat mesajele. Mai multe despre asta, într-un viitor Mic ghid de social media pentru moguli.
Tweet your MEP: europarlamentari români pe Twitter (sau nu)
Prin EJC.net (o excelentă resursă pentru jurnaliÅŸti) aflu că ziariÅŸtii ÅŸi neziariÅŸtii care doresc acces direct la europarlamentarii au acum la dispoziÅ£ie Tweet your MEP. Site-ul e o interfaţă uÅŸor de folosit pentru a vedea activitatea pe Twitter a europarlamentarilor ÅŸi pentru a intra în legătură cu ei. Vă puteÅ£i folosi de site ca să le întrebări. ÃŽn acest moment, site-ul nu cuprinde neapărat toÅ£i parlamentarii cu cont de Twitter — aparent e nevoie ca ei să se înregistreze pe site pentru a figura acolo.
La România, din 33 de europarlamentari, pe site apar 5 (deÅŸi au ÅŸi alÅ£ii cont de Twitter): Elena Băsescu (sau Oana Antonescu — revin asupra problemei puÅ£in mai jos), George Becali, Ioan Mircea Pascu (sau Rovana Plumb? — aceeaÅŸi problemă, vezi mai jos), Vadim Tudor ÅŸi Renate Weber.
Că sistemul de înregistrare pe site a generat confuzii o dovedeşte chiar una dintre întrebările adresate prin site şi Twitter Elenei Băsescu de către colegul europarlamentar Cătălin Ivan (care dovedeşte astfel că, cel puţin la nivel de reprezentanţi în PE, PSD are încredere în fata preşedintelui):
@ebasescu Cum te-ai inregistrat? Am nevoie de o mana ( chiar si dreapta) de ajutor. #tymep #ro
Oricum, nu cred că îi răspunde, pentru că pe Twitter contul Elenei Băsescu spre care trimite chiar site-ul ei oficial conÅ£ine zero însemnări. Iar contul ebasescu, ce figurează pe site-ul Tweet your MEP, conÅ£ine o însemnare, de pe la jumătatea lui 2009, ce anunţă lansarea site-ului wwww.ebasescu.ro — pe bune, cu patru de w.
Europarlamentarii noştri nu par să fie prea activi pe Twitter, dar ăsta e subiect de analiză separată şi articol separat. Dintre cei cinci care figurează pe site, doar Renate Weber scrie constant pe Twitter cu eticheta #tymep (din câte îmi dau seama, fără această etichetă tweet-urile nu apar şi pe site). Ceilalţi, de altfel, nu apar cu nici un tweet pe site. Ceilalţi nu par să scrie deloc pe Twitter, cu sau fără eticheta respectivă. Vadim Tudor, de exemplu, are trei postări, toate din 2009.
Revenind la Elena Băsescu: pe Tweet your MEP avem, la contul @ebasescu, o cu totul altă europarlamentară: Elena Oana Antonescu (colegă de grup parlamentar) — care nici măcar nu pare să aibă cont de Twitter. Oare cine o fi încurcat borcanele?
AceeaÅŸi situaÅ£ie la Ioan Mircea PaÅŸcu (ÅŸi el fără nici un tweet la activ) — sub poza lui de pe site-ul Tweet your MEP scrie Plumb. Adică Rovana Plumb, colega sa de grup parlamentar (pe care, de altfel, n-am reuÅŸit s-o găsesc pe Twitter).
Singura explicaÅ£ie pentru încurcătură pare să fie de natură alfabetică — pentru că sunt la începutul alfabetului, Antonescu ÅŸi Băsescu sunt vecine pe lista europarlamentarilor români, iar PaÅŸcu ÅŸi Plumb sunt, de asemenea, unul sub altul la catalog.
Altfel, pagina TYMEP pentru Gigi Becali trimite la un cont de Twitter ce pare a fi fost făcut la oha. Pagina respectivă de Twitter îl descrie astfel pe Becali:
Sa stie tot poporul romanesc ca sunt razboinicul luminii si la Steaua, si pe Twitter, si peste tot. Voiculescule… imi sugi puncte puncte
În concluzie, deocamdată Tweet your MEP nu ne ajută prea tare, dar probabil lucrurile se vor mai aranja în viitor. Sunt curios dacă europarlamentarii noştri se vor folosi de el cu adevărat şi dacă românii (jurnalişti sau nu) vor deveni şi ei mai activi pe site.
Cărţile mele în 2010
OK, titlul acestei însemnări e incorect. Nu e vorba de toate cărţile pe care le-am citit în 2010, ci de câteva care mi se par importante din punct de vedere jurnalistic. Cărţi de non-ficţiune, cum zice americanul, scrise de jurnalişti sau scrise jurnalistic, despre fapte, evenimente, fenomene, personaje. Despre subiecte pe care le găsim sau am putea să le găsim în ziare. Mi-aş dori ca jurnaliştii de la noi să scrie şi ei cărţi, mai multe cărţi, care să nu fie neapărat culegeri de articole apărute în presă. Subiecte sunt, iar 2011 va fi, între altele, anul în care voi scoate şi eu o carte, despre Facebook, ce va apărea, probabil, în mai. Până atunci, iată câteva dintre cărţile pe care le-am citit în 2010 şi pe care vi le recomand. Din fiecare am învăţat o grămadă, inclusiv despre cum se scrie o carte faină:
Sursa imaginii: amazon.com
- Open. Autobiografia lui Andre Agassi, scrisă împreună cu J.R. Moehringer, se citeşte ca un roman, are poveste şi mesaj şi ajută cititorul să-l vadă pe celebrul jucător de tenis dintr-un unghi din care nu l-a mai înfăţişat nimeni. Am scris acum vreun an despre carte aici.
Sursa imaginii: amazon.com
- Googled. Povestea companiei Google, documentată minuţios şi spusă frumos şi clar de jurnalistul Ken Auletta. O foarte bună cronică a cărţii, în engleză, găsiţi pe I Think, un blog de Sorin Adam Matei.
Sursa imaginii: amazon.com
- The Facebook Effect. Dacă ar fi fost să ordonez cărÅ£ile din această postare după impactul pe care l-au avut asupra mea, probabil ar fi trebuit să încep cu lucrarea lui David Kirkpatrick, un demers jurnalistic ÅŸi ÅŸtiinÅ£ific impresionant. Cartea povesteÅŸte cum a apărut ÅŸi s-a dezvoltat Facebook, ce-l mână în luptă pe Mark Zuckerberg (ÅŸi pe partenerii săi) ÅŸi detaliază, de asemenea, unele dintre mecanismele ce fac ca Facebook să aibă un asemenea succes ÅŸi să influenÅ£eze vieÅ£ile atâtor oameni. Este cu mult mai utilă, din acest punct de vedere, decât The Accidental Billionaires, cartea lui Ben Mezrich care a stat la baza filmului The Social Network ÅŸi care nu intră în lista mea, deÅŸi am citit-o, pentru că este în mare parte ficÅ£iune ÅŸi face un portret nerealist lui Zuckerberg (de altfel, titlul e complet aiurea, pentru că nu e nimic accidental în modul în care fondatorul Facebook a devenit miliardar — despre asta voi vorbi, poate, cu altă ocazie).
Sursa imaginii: amazon.com
- Game Change. Unul dintre cele mai spectaculoase acte jurnalistice ale anului, cartea ziariştilor Mark Halperin de la Time şi John Heilemann de la New York Magazine intră adânc în culisele campaniilor lui Obama, McCain, Hillary Clinton şi John Edwards şi te face să te simţi ca o musculiţă pe perete, cu acces la unele dintre cele mai intime detalii dintr-o cursă istorică pentru preşedinţia SUA. Cei doi au realizat sute de interviuri, iar cartea m-a ţinut într-o continuă uimire în privinţa modului în care autorii au documentat acest volum palpitant. Mai multe despre carte am scris aici.
Sursa imaginii: amazon.com
- Free. Chris Anderson de la Wired Magazine continuă, cumva, ideile din deja clasica The Long Tail şi arată cum profită business-ul modern de pe urma culturii gratuităţilor şi chilipirurilor
Read the rest of this entry »
Google Ngram Viewer: noi ÅŸi niÅŸte vecini
M-am mai jucat un pic cu Google Ngram Viewer şi a ieşit o treabă numai bună să dea apă la moară frustraţilor naţionalişti. În limba engleză s-a scris, de-a lungul istoriei, mai mult de vecinii noştri Ungaria, Serbia şi Bulgaria decât de România, fie ea numită Romania, Rumania sau Roumania.
Observăm că după 1848 (când şi în Ungaria a fost revoluţie) referirile la Hungary cresc abrupt, ca să scadă la fel de abrupt în jurul anilor 1860 (probabil nu întâmplător, având în vedere că în 1867 apare monarhia duală Austro-Ungaria).
Toate ţările din regiune înregistrează un număr crescut de menţiuni cu ocazia celor două războaie mondiale, în jurul anilor 1918 şi 1940. Desigur, avem Serbia la 1918 şi apoi Iugoslavia (scrisă Yugoslavia în engleză), denumire care înregistrează un vârf după cel de-al doilea război mondial (de înţeles, având în vedere contextul istoric) şi în preajma anului 1980, când moare Tito.
____
>> Click aici pentru a vedea cum evoluează în Google Ngram Viewer denumirile Romania, Rumania şi Roumania.
Google Ngram Viewer: Romania vs. Rumania vs. Roumania
După ce am văzut la Iulian Comanescu un grafic Google Ngram care compară folosirea cuvintelor România şi mămăligă, şi după ce am ascultat ieri, la NPR, o emisiune despre noua invenţie a celor de la Google, m-am apucat să umblu şi eu puţin cu jucăria lansată recent de gigantul din Silicon Valley.
Google Ngram Viewer exploatează imensa librărie de cărţi scanate şi arhivate de Google. Poţi să te foloseşti de aplicaţie, de exemplu, ca să vezi instanţele în care apar în cărţile de limbă engleză, între 1800 şi 2000, cuvintele Romania şi Rumania. Sunt cele două variante sub care e cunoscută ţara noastră vorbitorilor de engleză. În anumite cărţi mai vechi am întâlnit şi varianta Roumania, aşa că am adăugat-o şi pe aceasta.
Romania vs. Rumania vs. Roumania
Ce observăm:
Read the rest of this entry »
