Cum ascultau românii Radio Europa Liberă

articol realizat împreună cu Sorin Adam Matei

ÃŽn munca de documentare pentru Cartea feÅ£elor, cartea mea despre social media ÅŸi Facebook ce va apărea în mai la Humanitas, am căutat — voi explica altă dată de ce — date despre audienÅ£a Radio Europa Liberă în România în anii ’80.

Cifrele de audienţă, obţinute în colaborare cu Sorin Adam Matei, pot da fiori de invidie multor manageri din audiovizualul actual.  Ele arată cât de important era radioul finanţat de Statele Unite în condiţiile în care presa de stat nu-şi îndeplinea, practic, rolul social.

Un studiu Europa Liberă desfăşurat în 1982 şi începutul lui 1983 arată că 64% dintre români ascultau postul de radio, chiar dacă numai unul din cinci o făcea zilnic. Bărbaţii formau majoritatea audienţei şi ascultau mai des decât femeile (1 din 4 ascultători de sex masculin urmărea Europa Liberă în fiecare zi, faţă de 1 din 10 femei).

Lucrătorii din agricultură şi tinerii ascultau de asemenea în mai mică măsură şi mai puţin frecvent Europa liberă, motiv pentru care autorii studiului din 1982-1983 recomandau mai multe emisiuni destinate fermierilor, tinerilor şi femeilor. Ascultarea Europei libere era, de asemenea, un obicei mai răspândit în rândul celor cu mai multă şcoală.

În 1988, audienţa Europa Liberă în România era la 63%, cifră superioară celorlalte ţări din Europa de Est, potrivit unui studiu REL. Postul Vocea Americii era ascultat de 31% din populaţie, iar BBC de 25%. Cei mai mulţi dintre ascultătorii Vocea Americii şi BBC ascultau şi Europa Liberă.

În continuare iată datele mai pe larg, exprimate şi prin grafice.

Graficul de mai jos arată cât la sută dintre bărbaţi şi cât la sută dintre bărbaţi ascultau Europa Liberă în 1982-1983.

Graficul de mai jos arată frecvenÅ£a ascultării Europa Liberă la bărbaÅ£i, respectiv femei, la începutul anilor ’80.

În jur de 70% dintre adulţii de până în 50 de ani ascultau Europa liberă. Procentul scădea pentru cei în vârstă de peste 50 de ani.

Tinerii ascultau mai puţin frecvent decât cei mai maturi:

Cum era de aşteptat, procentul ascultătorilor postului Europa Liberă în 1982 şi 1983 era mai ridicat în rândul celor cu mai multă şcoală (62% dintre cei cu şcoala generală terminată, faţă de 71% dintre cei cu liceu şi 79% dintre cei cu facultate).

Absolvenţii de facultate ascultau mai frecvent:

Cei ce munceau în agricultură (i-am numit ţărani în tabelele alăturate, pentru că mi s-a părut că sună mai natural) ascultau în mai mică măsură şi mai puţin frecvent decât muncitorii, funcţionarii şi intelectualii.

În consecinţă, autorii studiului recomandau, în 1983, ca postul să difuzeze mai multe emisiuni destinate femeilor, tinerilor şi fermierilor.

În 1988, audienţa Europa Liberă în România era la 63%, cifră superioară celorlalte ţări din Europa de Est (în statistici nu intră URSS şi Iugoslavia), potrivit unui sondaj REL. Postul Vocea Americii era ascultat de 31% din populaţie, iar BBC de 25%. Cei mai mulţi dintre ascultătorii Vocea Americii şi BBC ascultau şi Europa Liberă. Tabelul de mai jos înfăţişează audienţa Europa Liberă, Vocea Americii şi BBC în ţările blocului estic. Pe axă, 0,6 înseamnă 60%:

Datele din arhivele REL arată că românii, precum şi ungurii şi bulgarii, apreciau cel mai mult, dintre cele trei posturi de radio, Europa Liberă. Polonezii şi cehii plasau BBC cu puţin înaintea Europei Libere. Autorii studiului notează:

Notele date (posturilor Europa Liberă, Vocea Americii, BBC ÅŸi DW) de ascultătorii cehoslovaci, unguri, polonezi ÅŸi bulgari au fost foarte similare, dar notele date de ascultătorii români – tuturor celor patru posturi – au fost semnificativ mai mari.

Ascultătorii români, unguri şi polonezi au dat Europei Libere note mai mari în 1988 decât în 1987, mai notează studiul.

Studiile au fost obținute de pe site-ul Parallel Archive care lucreaza cu Institului Soros, ce arhiveaza datele Europei Libere:

  1. Audiența Europei Libere în 1983
  2. Audiența Radiourilor Occidentale în 1988
  3. Audiența Radiourilor Occidentale în 1988 partea a doua
Dă mai departe
  • Twitter
  • Facebook
  • Print
  • LinkedIn
  • Digg
  • del.icio.us
  • Google Bookmarks
  • Live
  • Netvibes
  • Reddit
  • Tumblr

Related posts:

  1. Radio killed the radio star
  2. Europa FM se pregateste de Europa TV
  3. Radio digital pe playerul MP3
  4. Nicolau la Europa. TV..
  5. Vine Europa. TV..

Tags : , , , , , , , , , , , , , , ,

Dacă ai chef, poţi să faci un comentariu sau să te abonezi la flux ca să primeşti viitoarele postări în feed reader.

6 comentarii

Comentezi?

*