Cum (nu) îşi cer scuze jurnaliştii noştri

Publicat la 21 February, 2011 // (Re)surse, Jurnalism, Ziare

Excelentul text al lui Liviu Iolu din Dilema Veche despre lipsa exerciţiului scuzei şi eratei la jurnaliştii români mi-a amintit de un studiu publicat în 2007 de CJI. Liviu se referă în DV şi la una dintre puţinele excepţii de la regulă, respectiv scuzele adresate de Evenimentul zilei după un articol în care o acuzase pe Monica Macovei, pe atunci ministru al justiţiei, că s-a îmbătat la Costineşti.

Materialul publicat de CJI face parte dintr-o suită de studii de caz pe care le-am realizat alături de Liana Ganea şi Ioana Avădani şi analizează diversele implicaţii etice ale “Scandalului Macovei” (coordonatorul proiectului a fost Mihaela Danga). Puteţi accesa documentul în format PDF pe site-ul CJI.

Textul e redactat oarecum didactic, pentru că face parte dintr-o serie de materiale destinate studiului în şcoli (dar şi în redacţii, în mod ideal). Un fragment din text pune în discuţie măsura în care jurnalistul îşi poate baza articolele pe surse anonime:

Una dintre cele mai complicate probleme în acest caz ţine, desigur, de sursele anonime. Chiar dacă ziarul a avut şapte surse, între care magistraţi şi avocaţi, era justificată publicarea articolului în condiţiile în care nicio sursă nu a confirmat on the record informaţia? Au apărut în presă în ultimii ani tot felul de eufemisme ce denumesc sursele anonime, tocmai în încercarea de a le da acestora o urmă de credibilitate. În jargonul breslei, ştirile din surse anonime sunt numite ştiri “pe surse”, o sintagmă oarecum amuzantă, dacă ne gândim că, de fapt, sursele acestor informaţii rămân ascunse. Jurnaliştii citează “surse juridice”, “surse militare”, “surse din cardul Poliţiei” etc. Într-o discuţie cu studenţii legată de cazul Macovei – EVZ, un student cu simţul umorului a numit cele şapte surse ale EVZ “surse culinare”, având în vedere faptul că presupusul incident relatat avusese loc într-un restaurant. Această glumă sintetizează cel mai bine riscul la care ne expunem atunci când alegem să cităm surse anonime. Dincolo de numărul surselor, credibilitatea şi valoarea (din punctul de vedere al gradului de cunoaştere a subiectului) acestora sunt esenţiale. Zece persoane care îmi declară că au auzit că în oraş a aterizat un OZN sunt mai puţin valoroase decât o persoană care povesteşte că a văzut respectivul OZN cu ochii săi. Numai că şi mărturia respectivei persoane trebuie coroborată cu a altora pentru ca aceasta să capete credibilitate.

Dă mai departe