Dacă nu ne facem noi legile, ni le fac alții

Publicat la 6 January, 2012 // Actualitate, Jurnalism

Autoreglementarea e un termen ușor cam pompos și tehnic, dar io nu știu altul mai bun. Și nici nu știu o cale mai bună de protecție față de inițiativele legislative prin care guvernanții își propun să facă viața jurnaliștilor mai grea și pe a lor mai ușoară.

Acestea fiind zise, Consiliul de Presă din Republica Moldova, o instituție care, din păcate, în România nu există pentru că noi avem mai mulți (sau mai mult) patroni decât presă, tocmai a scos o broșură numită Practici de autoreglementare jurnalistică în noile democrații (PDF). Cărticica se referă la o serie de republici ex-sovietice, dar experiența lor ne interesează și pe noi, pentru că suntem aproape și geografic, dar și din punctul de vedere al problemelor pe care le au jurnaliștii.

Ultimul capitol e, nu întâmplător, un interviu cu Ioana Avădani, pentru care coordonatorul colecției, Petru Macovei, a ales ca titlu un citat semnificativ:

„Redacţiile trebuie să calculeze din ce anume câștigă pe termen lung – din atitudine corectă faţă de public sau din stimularea apetitului pentru senzaţional”

Zice Ioana, la un moment dat:

“De foarte multe ori nu putem spune oamenilor decât care sunt standardele și nu facem decât să sporim frustrarea când le spunem că nu putem impune redacţiilor vizate să dea un drept la replică sau să corecteze o greșeală”.

– Înseamnă că aveţi o lacună?

o întreabă intervievatorul. Răspunsul (sublinierile îmi aparțin):

– O, da! Și, din păcate, judecând după modul în care evoluiază presa românească, vom trăi probabil cu această lacună sau va trebui să găsim formule alternative. Noi credem că cel mai eficace model în momentul de faţă pentru România este cel al ombudsmanului de redacţie. Astfel, persoana care vede ceva ce îl nemulţumește pe un anumit canal mediatic, să se poată adresa unei persoane din instituţie, mai degrabă decât unui for general pentru presă. Sincer, eu nu cred că în acest moment un asemenea for este posibil în România. Iar acest model al ombudsmanului funcţionează cu succes în alte state. Ombudsmanul nu este parte a redacţiei, chiar dacă este plătit de instituţia de media respectivă. Iar pentru instituirea unei asemenea funcţii nu este nevoie de o lege, ci doar de bunăvoinţă și știinţă. Trebuie doar să vrei să te corectezi. Or, ceea ce se întâmplă în multe redacţii din România ne lasă să credem că nimeni nu vrea să corecteze nimic.

Dă mai departe