jurnalismonline.ro

Povestea unei poze făcute cu telefonul

bradutz — Mon, 20 Feb 2012 02:26:42 +0000

Foto: Răzvan Costache

Săptămâna trecută, Răzvan Costache a făcut o poză cu iPhonu’, cu aplicaţia Instagram, a pus-o pe Reddit şi s-a culcat. A doua zi avea 800.000 de vizionări şi 17.000 de upvote-uri (adică voturi de bine). (După trei zile are aproape un milion de vizionări.)

Un tip a scris o poezie inspirată de poză. O trupă din Seattle vrea s-o pună pe coperta albumului. Un blog de fotografie a dat-o ca exemplu. Unii i-au scris doar ca să-i spună că le-a făcut ziua mai bună sau că şi-au pus-o wallpaper.

Dă mai departe

Vreţi vin?

bradutz — Tue, 24 Jan 2012 16:32:35 +0000

Dă mai departe

Ce-ţi trebuie pentru infografice

bradutz — Fri, 20 Jan 2012 14:58:18 +0000

Sus, interfaţa programului de modelare 3D Maya. Jos, o captură de ecran cu imaginea generată, parte dintr-un infografic interactiv 3D făcut de Monica Ulmanu pentru site-ul ziarului Boston Globe

Pentru că jumătatea mea mai bună face infografice print, video şi interactive for a living, ca să zic aşa, dar şi pentru că sunt o modalitate uimitor de eficientă de a spune o poveste, chiar şi complicată, astfel încât să înţelegi dintr-o privire (sau mai multe) despre ce-i vorba, mă tot uit după infografice prin ziare, prin reviste şi pe net. Şi nu pot să nu constat cu părere de rău că la noi nu prea se găsesc şi că adesea, atunci când se găsesc, sunt, adesea, cam naşpa.

Sunt convins, însă, că sunt destui români cărora le-ar plăcea să facă infografice faine, dar nu prea ştiu cum, pentru că n-a avut cine să-i înveţe. Dacă vă bate gândul să deveniţi infografician, sau infografician mai bun, sau dacă sunteţi în poziţie de management şi vreţi să angajaţi aşa ceva, iată câteva lucruri de care am înţeles eu că ai avea nevoie:

Să fii jurnalist — e important să ştii să-ţi aduni informaţia şi să gândeşti ca un ziarist atunci când îţi compui graficul. Un infografic îţi oferă în primul rând informaţie, aranjată în aşa fel încât mesajul să ajungă în cel mai eficient şi clar mod la consumator.
Să ai ochi (şi pregătire) de designer — să ai bine fixate principiile de bază, să ai simţul culorilor şi al modului în care se combină ele, să ai bun gust şi să consumi mult design de calitate.
Să ai abilităţi tehnice şi cunoştinţe de lucru cu programe şi limbaje felurite. Monica a publicat în secţiunea de resurse din The Industry un text despre softurile necesare pentru realizarea de infografice, de unde se vede că sunt destule zone pe care e bine să le stăpâneşti dacă vrei să fii un infografician complet: programe de grafică vectorială, de editare imagini, de modelare 3D, de animaţie, de aplicaţii interactive, de cartografie, de prelucrare baze de date, plus HTML, CSS, Java Script. Se mai adaugă, din câte ştiu observând ce fac Monica şi alţi infograficieni tari, buna stăpânire a CMS-urilor şi cunoştinţe şi abilităţi de lucru cu foto-video.
Să ai o foame permanentă pentru acumularea de lucruri noi — cunoştinţe, softuri, trenduri şamd. Să fii la curent cu tot ce apare relevant pentru domeniu, în formă digitală sau tipărită, să faci permanent schimb de idei şi informaţii cu colegii pe care îi preocupă aceleaşi lucruri, să înveţi în permanenţă.

Nu e uşor. E şi motivul pentru care oamenii foarte buni din domeniul ăsta sunt atât de căutaţi. Un om care ştie şi jurnalism, şi design, şi programare, informat şi instruit în programe şi limbaje de calculator este rara avis.

Dă mai departe

România de dincolo

bradutz — Wed, 18 Jan 2012 19:43:31 +0000

Desen de Matei Branea. Sursa: esquire.ro

Mi-am revăzut pe site-ul Esquire.ro un articol din septembrie 2009, care se cheamă Dincolo şi în care mă întrebam aşa:

Cât de români rămânem, odată ce plecăm de acasă pentru totdeauna? Și în ce proporţie trebuie să renunţăm la românismul nostru ca să ne simţim cu adevărat confortabil?

De atunci au trecut doi ani şi ceva. Deja, în 2012 se fac patru ani de când locuiesc, cu familia, în afara ţării (chiar dacă, probabil, nu pentru totdeauna), aşa că am pretenţia că înţeleg şi mai bine cum e să stai departe de ţară. Mi se pare că ceea ce scriam atunci rămâne valabil. Câteva pasaje:

Adesea, oamenii încearcă să facă abstracţie de geografie, aşa cum încearcă să facă abstracţie de timp. Românii au obiceiul să se bată cu pumnul în piept de fiecare dată când aud despre vreo persoană care are un strămoş din România. Chiar dacă strămoşul era neamţ şi a emigrat acum două sute de ani, cineva o să spună că urmaşul lui este român.

Când cineva pleacă de pe meleagurile noastre, e o impietate să crezi că, la un moment dat, n-ar mai fi român. Sub operele lui Brâncuşi expuse la Smithsonian, în Washington D.C., scrie că sculptorul e francez născut în România. Pentru români, ăsta e un afront şi o mostră de ignoranţă.

Johnny Weissmüller s-a născut în Banat pe vremea când acesta ţinea de Austro-Ungaria. E cunoscut şi sub numele de Johann sau Janos (dar nu şi Ion), a câştigat o grămadă de medalii la înot pentru SUA şi apoi l-a jucat pe Tarzan într-o duzină de filme. Tot românul în temă cu istoria cinematografului o să le spună prietenilor lui străini că Tarzan a fost român. Ce mai contează că era german, că a devenit american de mic şi că, de fapt, nu s-a născut la Timişoara/Temesvar, cum apare în actele oficiale, ci în Serbia. Răcnetul său inconfundabil, slobozit printre liane, va fi întotdeauna, pentru noi, la fel de românesc precum Băi!-ul strigat de Ion către Gheorghe, aflat pe ogorul învecinat.

Lăsându-l la o parte pe domnul Tarzan şi făcând abstracţie de orgoliul nostru naţional, să presupunem că avem una bucată român sadea care se stabileşte în străinătate. O bucăţică de diaspora. Cât de român rămâne, oare, individul cu pricina?

Să luăm ca exemplu un cocalar de Bucureşti. Va rămâne el un cocalar oriunde s-ar duce? Dacă în ţară îşi bătea nevasta şi copiii, va face acelaşi lucru şi pe meleaguri străine? Va scuipa seminţe pe jos şi flegme pe pereţi, va ieşi în şlapi şi maiou la colţul blocului, va bea bere la pet şi se va scărpina nonşalant la prohab indiferent de zona geografică în care îl vor purta paşii, şantierele sau câmpurile de căpşuni?

Există oameni care îşi transportă România lor cu ei, oriunde s-ar duce. Se stabilesc în altă parte ca să facă un ban, iar faptul că au schimbat ţara nu-i împiedică să-şi vadă mai departe de viaţa lor, aşa cum au învăţat s-o facă în patrie.

Sigur, e firesc să-ţi duci cu tine bagajul socio-cultural. O facem cu toţii, vrând-nevrând. Problema apare atunci când micul tău univers adus din patrie te închide ermetic într-un cerc care nu lasă nimic să pătrundă sau să iasă.

Aceşti oameni nu pleacă din ţară ca să experimenteze o cultură nouă, să viziteze monumente, să cunoască oameni diferiţi, să comunice. Pleacă pentru că dincolo pot să facă mai mulţi bani şi, de fapt, nu-şi părăsesc niciodată ţara. Îşi schimbă doar locul de muncă şi rămân izolaţi în România lor, la fel de izolaţi cum erau şi în România de acasă. Pentru că România de acasă, aşa cum o ştiţi voi, se înghesuie în acelaşi apartament cu alte câteva Românii, aşa cum le ştiu alţii, oameni cu care călătoriţi în acelaşi metrou, tramvai sau autobuz, cu care vă intersectaţi la mall şi pe Magheru, dar cu care nu aveţi nimic în comun.

Chiar dacă n-are rost să generalizăm, o facem, totuşi, la tot pasul. O face toată lumea. Italienii sunt zgomotoşi, francezii sunt aroganţi, americanii sunt naivi, ţiganii sunt hoţi, olandezii sunt zgârciţi, englezii sunt eleganţi. Românii, în ochii altora, sunt, la rândul lor, hoţi, fotbalişti, gimnaste, deştepţi sau o grămadă de alte lucruri, în funcţie de experienţele celor care ne cunosc. Mintea umană are rolul de a extrage sens şi ordine din lucrurile care ne înconjoară, oricât ar fi ele de bezmetice, aşa că, automat, suntem setaţi să simplificăm şi să generalizăm. Dacă vedem un ganez vesel, creierul nostru o să tragă automat concluzia că toţi ganezii sunt veseli. Soţia mea face un master în SUA, iar o profesoară i-a spus că departamentul încearcă acum să atragă şi alţi studenţi români, pentru că ea e un student bun.

Eu, însă, mi-am propus să mă feresc să generalizez aici, aşa că am păcălit-o pe Delia Dumitrică şi am rugat-o să generalizeze ea. „Majoritatea persoanelor născute în România şi care locuiesc peste hotarele ţării sunt în general destul de închise în privinţa diversităţii culturale şi în privinţa propriei existenţe în alt mediu cultural”, spune ea. Le lipseşte, adaugă Delia, o înţelegere interculturală, voinţa de a-ţi pune propriile obiceiuri, gusturi, valori şi viziuni sub semnul întrebării şi de a încerca să adopţi şi altceva decât ce ai învăţat până acum. „Anticipez cu înfrigurare momentul în care (românii cu care mă văd) vor începe să îşi exprime opiniile rasiste legate de «ţigani» şi uneori de «negri», opiniile homofobe legate de minorităţile sexuale şi constanta litanie de frustrări şi cârcoteli legate de toţi cei care nu sunt ca noi.”

Probabil că există oameni făcuţi să plece şi oameni care ar trebui să nu se desprindă niciodată de glie. Dacă vrei ca mâncarea să aibă acelaşi gust, să ai aceiaşi prieteni şi să dormi mereu pe salteaua cu care te-ai obişnuit, nu pleca de acasă pentru totdeauna; sau aşteaptă să se inventeze teleportarea instantanee. Un amic îmi povestea de nişte prieteni care au câştigat la loteria vizelor şi au plecat, aşa cum visau, la Los Angeles, renunţând la joburi bune şi oameni dragi. Sunt nefericiţi şi se plâng întruna de oraşul şi de societatea pe care au găsi-t-o. Oamenii sunt răi şi insensibili, e prea cald afară, aerul condiţionat e prea rece, roşiile n-au nici un gust, iar viaţa n-are nici un farmec.

În cealaltă extremă, există, desigur, şi cei care pleacă pentru a o rupe definitiv cu ţara. Adoptă cu furie stilul de viaţă din locul în care s-au strămutat, îşi îndeasă în creier mentalităţile de acolo, îşi uită limba, se luptă să fie acceptaţi, adoptaţi, incluşi.

Între cei care pleacă în bula lor de Românie şi cei care îşi rup cu dinţii cordonul ombilical există, însă, o cale de mijloc, armonioasă şi împăcată cu timpul şi geografia.

De fapt, nu-i aşa mare brânză să emigrezi. Bucureştiul, Clujul, Timişoara sau Iaşiul sunt pline de oameni care au emigrat în propria ţară.

>>>

Articolul complet, aici.

Dă mai departe

Ce se întâmplă în presa locală

bradutz — Wed, 18 Jan 2012 04:00:07 +0000

Explică Alin Moraru, într-un articol pe care vi-l recomand din toate puterile.

Dă mai departe

Adevărul de Seară e fruntaş în Europa la închideri de ziare

bradutz — Tue, 17 Jan 2012 08:12:32 +0000

Piet Bakker m-a făcut, prin cea mai recentă postare de pe blogul său despre ziare gratuite, Newspaper Innovation, să-mi tresară inima-mi verde de român. De mândrie, desigur, pentru că mi-a confirmat că suntem fruntaşi la închideri de ziare pe ramura gratuite — în toată Europa, ba chiar în întreaga lume!

Bakker scrie că în 2011 s-au închis 76 de ediţii de cotidiene gratuite, aproape dublu faţă de 2010, când au dat colţul 39. Totuşi, aceste 76 de ediţii aparţin de doar 10 titluri, ceea ce e bine faţă de 2010, când s-au închis 17 titluri. Cum se face? Piet Baker:

De fapt, trei titluri europene sunt răspunzătoare pentru aproape toate aceste ediţii închise: Adevărul de Seară, ADN şi Leggo.

Adevărul de Seară, un ziar gratuit românesc cu nu mai puţin de 39 de ediţii, lansate între 2008 şi 2010, s-a închis înainte să împlinească trei ani, iar unele ediţii n-au rezistat nici măcar un an.

AdS a terminat competiţia mult în faţa celorlalţi ocupanţi ai podiumului, Leggo, din Italia (10 ediţii închise) şi ADN, din Spania, cu 9 ediţii închise (după 5 ani de pierderi).

Nu-i aşa că replica din Caragiale capătă altă greutate? Avem şi noi faliţii noştri. Şi, pentru că tot e la modă să-l contrazici pe Băsescu: “Bravo, Dinu Patriciu!”

PS. Spre sfârşitul anului trecut am făcut un scurt interviu prin e-mail cu Piet Bakker, proaspăt publicat pe site-ul The Industry. Interesant, între altele, e că Bakker zice acolo că, după părerea lui, Adevărul de Seară a apărut mai degrabă din raţiuni politice, decât ca să fie un succes comercial, şi că intră, astfel, în categoria ziarelor care subminează publicaţiile ce încearcă să facă profit în mod direct. Tot pe site-ul The Industry găsiţi un articol mai larg despre soarta gratuitelor şi, legat de el, un interviu în care Sabin Orcan, fost redactor-şef la Adevărul de Seară, explică motivele pentru care ziarul şi-a încetat apariţia.

Dă mai departe

Mai există un viitor pentru gratuite?

bradutz — Tue, 17 Jan 2012 07:47:35 +0000

În general nu-mi place să pun semne de întrebare în titlu, dar în cazul ăsta n-am ce să fac. Mă preocupă modelul presei gratuite de multă vreme, am scris adesea despre el chiar pe acest blog, dar în momentul ăsta chiar nu ştiu dacă gratuitele de print mai au vreo şansă. Ştiu că oamenii or să vrea în continuare presă gratuită, aşa că predicţia mea e că gratuitele vor supravieţui, dar nu neapărat pe hârtie. Cam asta e şi concluzia articolului pe care l-am scris pentru numărul de decembrie din The Industry, care tocmai a apărut şi pe web, într-o variantă uşor revizuită ca să includă şi câteva date proaspete.

Între oamenii pe care i-am intervievat pentru text se numără Ciprian Rus, fost redactor-şef la Compact, şi Sabin Orcan, fost redactor-şef la Adevărul de Seară, care spun de ce cred ei că s-au închis respectivele ziare. Am inclus şi interviurile integrale, aici (Rus) şi aici (Orcan).

Dă mai departe

Ţoca la serviciu

bradutz — Mon, 16 Jan 2012 15:48:25 +0000

Când ai energia lui Adrian Ţoca, ai nevoie de pasiuni. Pe lângă faptul că scrie şi face site-uri (WeRock.ro, de exemplu), Ţoca joacă tenis. Participă la turnee. E un fel de Nadal al circuitului de amatori. Mai devreme sau mai târziu, un om care respiră tenis şi site-uri e sortit să sfârşească prin a face adunarea. În cazul lui Ţoca, tenis+site=treizecizero.ro. Un site de tenis făcut de un jurnalist care iubeşte tenisul. Ce mi-a povestit Ţoca:

“E un proiect de suflet, pe o nişă la care (cred că) mă pricep şi în care am simţit nevoia şi spaţiul pentru un site bine consolidat, cu articole scrise nu mecanic, ci cu drag de sportul ăsta. Asta nu înseamnă că intenţionez să-l păstrez underground. Am câteva idei şi planuri pentru treizecizero.ro şi intenţionez să-l transform în locul de întâlnire al fanilor tenisului din România, o comunitate activă şi elegantă, un spaţiu unde să-ţi fie drag să revii şi să comentezi. Cam ăsta-i planul.”

Succes!

Dă mai departe

Facebook ca sursă de info, în locul ziariştilor terminaţi

bradutz — Mon, 16 Jan 2012 15:05:52 +0000

De citit neapărat analiza lui Iulian Comanescu despre modul în care au circulat în media informaţiile despre manifestaţiile antiguvernamentale din ultimele zile. Reiau aici, cuvânt cu cuvânt, două dintre idei:

Facebook e cel mai bun ziar, televiziune etc. Inteligenţa colectivă, atâta câtă e, funcţionează ca un mecanism de selecţie foarte bun într-o situaţie în care canalele clasice (TV, print, internet) ascund informaţia validă într-un morman de gunoi politic.

Şi:

Cinic vorbind, nu aşa se face propaganda, stimaţi domni. Aţi cumpărat tot ce-aţi putut cumpăra, aţi mânjit nume acum cinci ani respectabile de ziarişti. I-aţi pus să execute strategii imbecile, să laude şi să acuze în cor, să colporteze tâmpenii din message boxuri, să taie frunză la câini prin studiouri. Cu alte cuvinte, i-aţi terminat. Acum, să văd de unde scoateţi alţii

Dă mai departe

Cu cine să ţinem în războiul Twitter-Google

bradutz — Fri, 13 Jan 2012 17:39:39 +0000

Când am văzut că Google integrează Google+ în search, m-am gândit că e fain. După aia Twitter a zis că nu bun şi m-am gândit că ia uite ce ofticoşi. Apoi m-am gândit mai mult, am mai citit una-alta. Şi am scris textul ăsta pentru site-ul The Industry.

Dă mai departe