Posts Tagged ‘fotbal
Donovan, inspirat de România
O postare de pe blogul Soccer Insider al WashingtonPost.com mi-a făcut ziua de ieri mai frumoasă. Am aflat din articol că Landon Donovan, vedeta naţionalei de fotbal a SUA, a povestit ieri, în timp ce prezenta oferta ţării sale pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2022, că pasiunea sa pentru fotbal s-a născut în 1994, când, la vârsta de 16 ani, a fost pe stadion la meciul dintre Argentina şi România. Se întâmpla la prima şi, deocamdată, singura Cupă Mondială găzduită de SUA. Partida respectivă, zice Steve Goff pe Soccer Insider, a fost una dintre cele mai faine ale Mondialului. Ce a spus, între altele, Donovan:
După ce am văzut Argentina-România pe Rose Bowl, în mine s-a născut un vis. Acel vis era să fiu şi eu ca eroii mei de pe cea mai mare scenă a lumii, iar cinci ani mai târziu am avut această ocazie la campionatul mondial FIFA Under-17. Ca şi mine, coechipierii mei fuseseră inspiraţi de ceea ce se întâmplase în 1994.
Washington Post conchide că ceea ce l-a inspirat pe Donovan au fost cele trei goluri ale României, şi inserează în articol un rezumat al meciului Argentina-România, în comentariul lui Cristian Ţopescu.
“Derby de România”. Serios?*
* Aceasta nu e o cronică sportivă.
Jurnaliştilor le place să boteze. Să dea porecle şi supranume. Jurnaliştii sportivi şi cei politici au o aplecare specială pentru aşa ceva. Bunicuţa, Briliantul, Viteziştii, Bombonel, Vamă, Miki Şpagă, Regele şamd. Unele mai ok, altele mai puţin.
Cele din lumea politico-administrativă sunt, de obicei, mai fericite. Cele din sport sunt adesea folosite mai mult în paginile ziarelor şi titrările TV decât în rândul publicului.
Există un test foarte simplu care ne ajută să vedem dacă o poreclă (sau un supranume) a prins sau are şanse să prindă. Este ea preluată în folclorul popular, sau e folosită de amorul artei, exclusiv de către presă şi comentatorii de profesie? (sigur, multe dintre poreclele de succes sunt de fapt izvorâte din mulţimea anonimă şi preluate apoi de presă, pentru că e greu să creezi în mod artificial un supranume care să prindă).
Exemplu: cine, alţii decât ziariştii de sport, i-a spus vreodată lui Mutu Briliantul? Cine îi spune lui Hagi Regele? Or fi câţiva. În schimb, Bombonel, Micul Titulescu, Dinu Vamă sau Miki Şpagă au făcut carieră şi dincolo de paginile ziarelor.
ÃŽntâlnirile dintre cele mai titrate cluburi româneÅŸti de fotbal (unde “titrate” are sens dublu, v-aÅ£i prins), Steaua ÅŸi Dinamo, de parcă n-aveau deja de multă vreme o etichetă nefericită (“eternul derby”), au ajuns astăzi “Derby de România”. Cum ar veni, din lac în puÅ£. Dacă aÅ£i avut vreodată dificultăţi să vă imaginaÅ£i cum suporterii steliÅŸti ÅŸi dinamoviÅŸti se întâmpină pe celular cu vorbele: “Ai luat, bă, bilete la eternul derby?”, acum faceÅ£i un efort ÅŸi închipuiÅ£i-vă cum se strecoară printre înjurături noua sintagmă cu vag iz nobiliar.
Să nu mă înţelegeţi greşit. N-am nimic împotriva licenţelor, metaforelor şi altor figuri de stil gazetăreşti atâta vreme cât au sens şi sună româneşte. N-am nimic împotriva cuvântului derby. Dar derby de România? De săptămâni întregi mă agresează vorbele astea, iar azi mi-a plăcut că am văzut un semn de mirare vizavi de susnumita sintagmă şi la un tweet al lui Andi Moisescu (deşi, dacă nu mă înşel, prima oară am auzit-o chiar la ProTV, parcă din gura lui Costi Mocanu, acum nişte ani de zile).
ÃŽn primul rând, cine mai spune azi “de România”, în afară de cei de la ProTV (State de România, Åžofer de România) ÅŸi prinÅ£ul Paul, sau ce-o fi el? Număr de România înÅ£eleg. Derby de BucureÅŸti aÅŸ înÅ£elege (mai ales că un derby e de regulă local). Dar, sigur, echipele astea au suporteri peste tot în Å£ară, e duelul reprezentativ al fotbalului românesc, aÅŸa că, probabil, cineva a zis hai să întindem sintagma peste toată Å£ara, chiar dacă ne scrântim puÅ£in limba cu ocazia asta. Pe acelaÅŸi principiu, propun introducerea sintagmelor “politică de România” în loc de “politică dâmboviÅ£eană”, “salam de românia” pentru Salam de Sibiu, “oraÅŸ de România” pentru BucureÅŸti, “ziarist de România” pentru Cristian Tudor Popescu, “preÅŸedinte de România” pentru Traian Băsescu ÅŸi “gazetă de România” pentru Gazeta Sporturilor.
Sau am putea încerca, atunci când ne spargem capul să găsim un supranume sau o poreclă, să nu scăpăm din vedere câteva lucruri:
1. Termenul sau sintagma trebuie să sune româneşte.
2. Dacă nu sună chiar româneşte, măcar să sune firesc, natural.
3. Ca să sune româneÅŸte sau măcar firesc ÅŸi natural, trebuie să fie cuvinte, expresii ÅŸi forme gramaticale din vocabularul comun — folosite în mod curent.
4. Dacă nu e un termen sau o sintagmă pe care oamenii le-ar folosi în limbajul curent, în dialoguri de zi cu zi, înseamnă că sintagma sau termenul sunt folosite mai degrabă pentru satisfacţia autorului/comentatorului/ziaristului decât pentru public.
5. Întotdeauna e de preferat o sintagmă construită gramatical corect pe care n-o va prelua publicul unei sintagme forţate pe care n-o va prelua publicul. În general, oamenii oricum nu folosesc pompoşeniile din presă, dar asta nu înseamnă neapărat că nu le intră în cap.
6. Decât “Derby de România”, mai bine “Eternul derby”. Ba nu, totuÅŸi ÅŸi ăla sună prea aiurea. Mai bine “Steaua-Dinamo” (sau invers, după caz).
De fotbal: cu cine ţin eu la Mondiale
La Mondial, eu o să ţin cu o echipă cu care n-am mai ţinut niciodată şi despre care lumea din România crede îndeobşte că e formată din chitarişti blonzi ce au ajuns din întâmplare pe teren. Adică o să ţin cu SUA (chitaristul blond e Alexi Lalas, deşi nu mai joacă fotbal şi nici nu sunt sigur că era chitarist).
Chiar dacă SUA o să ia bătaie de la Anglia (dar poate n-o să ia), americanii sunt la Cupa Mondială ÅŸi noi nu, iar în ultima (ÅŸi cea din urmă) “România lui Ulmanu”, din Esquire-ul de mai/iunie, am explicat de ce cred eu că se întâmplă aÅŸa. Dacă n-aÅ£i citit, am scris, de exemplu, aÅŸa:
De fapt, fotbalul nu trebuie mâncat, cu atât mai puţin pe pâine. Fotbalul trebuie jucat. Iar aici americanii (şi mulţi alţii) ne bat de ne merg fulgii. Potrivit cifrelor din 2008 ale Institutului Naţional de Statistică, avem cam 13 mii de jucători legitimaţi. Nu sună chiar rău, numai că asta înseamnă, la populaţia României, că avem cam un jucător la fiecare 1.700 de inşi. În SUA, statisticile arată că milioane de persoane practică fotbalul în mod organizat. O statistică de acum câţiva ani vorbea de zece milioane de copii înscrişi în diverse programe de fotbal, şi chiar dacă am considera că numai copiii joacă fotbal în SUA, tot am avea cam un jucător la fiecare 30 de persoane.
Am mai scris că eu lucrez pentru o vreme la o organizaÅ£ie care organizează (că d’aia e organizaÅ£ie) ligi de fotbal pentru aproape două mii de jucători, de la preÅŸcolari la pensionari, într-un orăşel de 50 de mii de locuitori. Oricine, indiferent de experienţă, etate, talent sau situaÅ£ie financiară, se poate înscrie ÅŸi ajunge la o echipă unde se antrenează de două ori pe săptămână ÅŸi joacă în fiecare week-end. ÃŽn plus, ÅŸcolile din SUA acordă mare importanţă educaÅ£iei fizice, iar fotbalul a ajuns în primele două sporturi din Å£ară după numărul elevilor care îl practică. ÃŽntre 15 ÅŸi 20 de milioane de persoane joacă fotbal în fiecare an în SUA, iar terenuri există la tot pasul. Până ÅŸi bisericile au câmpuri de joc. Dintre sporturile de echipă, doar baschetul este mai practicat. Cu alte cuvinte, fotbalul este cu adevărat un sport de masă, iar cluburile care vizează performanÅ£a au de unde se alimenta.
Asta în timp ce la noi mai mult vorbim decât jucăm, lucru absolut evident ÅŸi în emisiunile sportive de la televizor. Åži uite d’aia (între altele) nu e România la Mondiale, iar America e. Åži până nu se înmulÅ£esc iniÅ£iativele de care îmi povestea Chinezu (adică în principal oameni care iubesc fotbalul ÅŸi se organizează singuri, că de la autorităţi canci), mai mult o să mâncăm, decât o să jucăm (ÅŸi tot la “conducători” o să ne uităm la teve).
Cum (mai) prefaţăm Cupa Mondială
În preajma unui eveniment important şi ciclic, cum este Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal, skepsisul e să te diferenţiezi cumva de concurenţă când e vorba de materialele ce îl prefaţează. Toată lumea poate să publice statistici, cronologii şi alte fapte la îndemâna tuturor. Fain e însă să reuşeşti să vii cu ceva inedit. Cum este, zic eu, acest minunat de simplu material interactiv din New York Times cu şi despre mingile folosite de-a lungul anilor la Cupa Mondială (mersi pentru link, Monica).
Timi cum?
Cotidianul aminteÅŸte, într-un articol preluat de la NewsIn, o întrebare a ziariÅŸtilor de la Bild. “Timi cum?” — au scris aceÅŸtia, jubilând la ideea că VfB Stuttgart va întâlni în play-off-ul Ligii Campionilor o echipă necunoscută din România. Păi cum adică Timi cum? Ne răspunde chiar Cotidianul: e vorba de “FC TimimiÅŸoara”.
Poftim titlu: “Serbia ne-a stins lumina”
Sigur nu sunt singurul care s-a gandit la asta. Sunt curios unde-l vedem.
>> UPDATE // He-he, l-a zis Gradinescu la final.
Cum se doftoriceste o declaratie
In categoria ‘Asa NU’:
Un reporter vorbeste cu Oleg Protasov, fost antrenor la Steaua. Actualul antrenor, Marius Lacatus, si-a dat demisia. Poate iese ceva. Asa ca reporterul intreaba daca Protasov va prelua Steaua. Protasov il intreaba pe reporter daca este presedintele Stelei si ii face aceasta propunere. Nu, dar daca ar primi propunerea de la Gigi Becali, finantatorul echipei? Asa cum era si firesc, Protasov raspunde ca nu poate sa dea o declaratie care sa porneasca de la “daca”. Inteligent, reporterul trage concluzia:
“Asadar, asteptati un telefon de la Steaua”
Iar Protasov raspunde:
Nu, nu astept un telefon, dar as astepta un telefon… Nu vorbesc despre posibilitati. Nu stiam ca Lacatus si-a dat demisia, am aflat de la voi. (sublinierile mele)
Titlul unui articol care are la baza schimbul de replici de mai sus:
“Protasov: Astept telefonul lui Gigi Becali”
Iar lead-ul afirma din nou ca Protasov “asteapta un telefon de la finantatorul ros-albastrilor pentru a discuta despre o eventuala revenire in Ghencea”.
Jurnalism putred la superlativ: scriem ce vrem noi sa spuna sursa, nu ce spune cu adevarat.
Steaua-Lyon 3-5 si lipsa de spirit
Noi pierdem meciurile incepand de la comentatori. In momentul in care oaspetii au luat conducerea, pentru comentatorii de la ProTV meciul era deja pierdut. Plus eternele explicatii: nu dam asa multi bani ca ei, n-avem jucatori asa buni, e normal sa pierdem, hai sa ne uimim daca mai facem cate o faza la poarta adeversa. Cu alte cuvinte, n-avem spirit.
Reportaj din noul Wembley
>> aici.
Unde o vedem pe Steaua in Champions League daca nu prindem ProTV
De exemplu aici.
