Posts Tagged ‘hotnews
Banii noului manager Realitatea
Bun profilul făcut de HotNews lui Sebastian Ghiţă, noul manager de la Realitatea Media, dar eu am o problemă cu următoarele date:
- averea lui Sebastian Ghiţă potrivit Top 300 Capital: 120-125 miloane euro
- averea lui Sebastian Ghiţă potrivit Forbes 500 Miliardari: 26-38 milioane euro
Reiese o diferenţă de minimum 82 de milioane de euro (99 de milioane, dacă scădem cifra minimă dată de Forbes din cifra maximă dată de Capital). Mi se pare mie, sau e ceva serios în neregulă cu cel puţin unul dintre cele două topuri?
Remarc şi faptul că în textul din EVZ apare doar estimarea Capital, în timp ce în Adevărul apar ambele estimări. Cine s-a comportat ca un quality şi cine s-a comportat feudal? Răspunsul e evident: EVZ a plătit tribut propriului grup de presă şi a pus pe planul doi informarea completă a cititorilor. Adevărul, în schimb, a procedat cum trebuie şi a dat şi cifrele apărute în publicaţia din trustul propriu, dar şi pe cele publicate de concurenţă.
Rămâne, desigur, diferenţa enormă dintre cele două estimări. Poate se cere o a treia sursă, eventual un punct de vedere al lui Ghiţă însuşi.
Hai cu sinuciderea, că e super-ofertă
Sorin Psatta scria ieri pe Facebook:
in ultimele 3 zile, in Giurgiu s-au sinucis 5 persoane cu furadan ori otrava de soareci* (comparata de mass-media cu furadanul). cine stia ce-i ala furadan acu’ o saptamana? agenda setting la greu…
_____ EDIT
* Åžtirea originală vorbeÅŸte despre 5 persoane care au încercat să se sinucidă cu Furadan (nu se ÅŸtia în momentul redactării dacă mai sunt în viaţă sau nu) ÅŸi este ea însăşi o mostră de jurnalism prost. Titlul exagerează lucrurile, ca să exploateze legătura cu moartea Mădălinei Manole, ÅŸi afirmă că toate cele 5 persoane au folosit Furadan. De fapt, “Trei femei au folosit medicamente, o alta otravă împotriva ÅŸoarecilor, iar bărbatul a luat furadan” , scrie chiar în corpul ÅŸtirii, negru pe alb.
_____
“Agenda setting”, desigur, e un eufemism în acest caz. Treaba e că, uneori, atunci când jurnaliÅŸtii sunt idioÅ£i ÅŸi iresponsabili, sunt de-a dreptul criminali. Åži, din păcate, după cum remarca ÅŸi Iulian Comanescu în acest foarte bun comentariu, mass media s-au purtat, aproape in corpore, neprofesionist ÅŸi iresponsabil în relatările despre sinuciderea Mădălinei Manole. Am obosit să tot repet, iar Iulian remarcă ÅŸi el în articolul citat: “AÅŸa vrea publicul” nu e o scuză valabilă, sau o motivaÅ£ie viabilă, pentru un astfel de comportament. Gustul publicului e o necunoscută, atâta vreme cât publicul are de ales între materiale de cea mai joasă speţă ÅŸi aÅŸa-zise materiale “serioase” făcute prost. Åži chiar dacă am ÅŸti cu siguranţă că poporul vrea jurnalism tabloid ÅŸi altceva nu, scopul nu scuză mijloacele când e vorba de presă, care e ÅŸi un serviciu public.
Am mai povestit episodul de mai jos la diverse întâlniri ÅŸi cursuri, dar nu ÅŸtiu dacă ÅŸi pe blog: cu mulÅ£i ani în urmă, am făcut parte dintr-o comisie de examen oral pentru o facultate de comunicare specializată în relaÅ£ii publice ÅŸi marketing. Unul dintre subiecte testa capacitatea candidaÅ£ilor de a construi un mesaj convingător în condiÅ£ii dificile. De exemplu, să convingă un diabetic să cumpere o ciocolată, sau un rocker să achiziÅ£ioneze detergent pentru covor. Unul dintre candidaÅ£i a spus că i-ar zice bătrânului diabetic că ciocolata e fără zahăr. “Dar e cu zahăr, nu?” am întrebat eu. “Da”, a răspuns el, “dar ce contează? Important e că mi-am îndeplinit misiunea”. ÃŽÅŸi dădea seama că ciocolata respectivă i-ar fi putut fi fatală omului? Da, dar scopul scuză mijloacele. Un altul ne-a spus că l-ar păcăli pe rocker; l-ar convinge că achiziÅ£ionează ÅŸampon de păr, nu detergent pentru covor. Pe acelaÅŸi principiu — nu contează urmările pentru persoana în cauză, atâta vreme cât îmi vând marfa. Mi s-a părut incredibil atunci ÅŸi am pus răspunsurile pe seama imaturităţii, lipsei de experienţă de viaţă ÅŸi teribilismului.
Însă presa noastră se comportă în mod constant în acelaşi fel; de la prezicerile lui Hâncu privind iminenta producere a unui cutremur, la relatările producătoare de panică despre un cutremur real, la modul panicard în care se relatează epidemiile de gripă, la detaliile dezvăluite iresponsabil atunci când e violată fata unui ministru sau când se sinucide o cunoscută artistă.
ÃŽntre puÅ£inele articole decente despre moartea Mădălinei Manole, un remarcabil material scris pentru HotNews de Vlad Mixich (care se întâmplă să vadă subiectul depresiei ÅŸi din prisma specialistului în sănătate mintală), ce conÅ£ine ÅŸi un “Avertisment adresat reporterilor”, din păcate ignorat de majoritatea.
Cuvintele-cheie în dezbaterea finală Băsescu vs. Geoană
Cuvinte-cheie în dezbaterea finală Băsescu vs. Geoană, decembrie 2009
Am folosit live-text-ul dezbaterii de pe HotNews. Am scos din text intervenÅ£iile moderatorului ÅŸi cuvintele “în”, “ÅŸi”, “de”, “ca”, “care” (dacă le-aÅŸ fi lăsat, cele mai frecvente ar fi fost cuvintele “în” ÅŸi “ÅŸi”). Apoi am introdus totul în Wordle. Ideea mi-a venit după ce am citit analiza pe text făcută de Iulian Comanescu pe presa.nu. N-am avut timp să fac câte un grafic pentru fiecare candidat (ce vedeÅ£i mai sus e rezultatul introducerii textului cu intervenÅ£iile ambilor), dar ar fi fost interesant. Dacă apucă cineva s-o facă, poate-mi dă ÅŸi mie de ÅŸtire. DaÅ£i click pe imagine pentru a vedea o versiune mărită.
E demonstrat ştiinţific, suntem naşpa rău. Şi vrem lege a presei (huh?)
Nici nu ştiu cu ce să încep.
Cu faptul că 31% dintre jurnalişti (cam unul din trei) recunosc că fac contracte de publicitate?
Că tot atâţia spun că e greu sau foarte greu să rectifice o eroare, că 43% zic că este greu sau foarte greu să verifice o informaţie din mai multe surse independente, iar 33% că este foarte greu să prezinte punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate într-un subiect?
Că modelul a 34% dintre ziariÅŸtii români e Cristian Tudor Popescu, cel specializat în indignări ÅŸi comentarii, omul care publică poezii dubioase, culese din spam-mail-uri, pe post de editorial ÅŸi face afirmaÅ£ii elucubrante de genul “Obama e afro-evreu”, din cauză că înÅ£elege greÅŸit până ÅŸi obscurele materiale conspiraÅ£ioniste de pe internet?
Că majoritatea jurnaliştilor recunoaşte că normele profesionale nu sunt respectate în presă, iar 60% dintre ziarişti spun că asta se întâmplă din cauza presiunilor politice?
Că jumătate din gazetari nu cunosc coduri deontologice?
Că 17% spun că în redacţii există subiecte interzise?
Studiul Autoreglementarea presei în România (ştirea de la Hotnews aici, studiul integral în format PDF, tot pe serverul HotNews, aici) demonstrează ştiinţific că tot ce spun observatorii critici ai mediului jurnalistic e adevărat: jurnalismul românesc e la pământ. Ceea ce nu e neapărat o revelaţie.
În schimb, ce este de-a dreptul şocant e că doi din trei jurnalişti (70%) sunt de acord că o lege a presei ar îmbunătăţi calitatea actului jurnalistic. Doar 35% (deci şi o parte dintre cei care spun că o lege a presei ar fi benefică) cred că o asemenea legiferare ar duce la îngrădirea libertăţii presei. Treaba asta întoarce cu susul în jos tot ce s-a întâmplat după 1989, când breasla s-a opus consecvent diverselor încercări ale politicienilor de a da o lege a presei. Jurnaliştii nu vor reglementare, credeam noi, pentru că se tem că o lege le-ar da în cap în loc să-i ajute să-şi facă meseria. Am ajuns, însă, pare-se, în situaţia jurnaliştilor din Serbia de acum câţiva ani, când gazetarii de acolo voiau lege a presei în ideea că i-ar scăpa de haosul şi abuzurile din profesie.
ZiariÅŸtii ar vrea lege a presei “pentru că sunt ÅŸi ei conÅŸtienti că totul funcÅ£ionează alandala”, îmi zice Alina Bărgăoanu-Vasiliu, de la Cuget liber din ConstanÅ£a, care mi-a atras atenÅ£ia asupra articolului din HotNews. Alina e ÅŸi ea de acord cu ideea unei legi, pentru că acum “se abuzează de libertate”. Am întrebat-o dacă nu se teme că politicienii ne-ar face varză cu o asemenea lege. Mi-a răspuns aÅŸa:
CTP a dăscoperit dă la el dân cap: Obama e “afro-evreu”
Scandalul Polanski ar fi fost fad, la noi, fără Cristian Tudor Popescu, omul care se pricepe ÅŸi la film ÅŸi la morală. AÅŸa că Dan Tăpălagă l-a invitat pe CTP în studioul HotNews la o discuÅ£ie despre absenÅ£a unei “artere butucănoase morale” în opera ÅŸi viaÅ£a regizorului arestat în ElveÅ£ia.
Pe mine nu discuÅ£ia despre Polanski (interesantă) m-a zdruncinat. A trebuit să ajung spre sfârÅŸitul video-interviului, când domnul Popescu a legat cumva lucrurile ÅŸi a ajuns să amintească despre “afro-evreul Barack Obama, pentru că asta este el”. Dan Tăpălagă, un tip serios, altminteri, a părut pentru o clipă descumpănit, dar în cele din urmă a reluat ÅŸi el sintagma, “afro-evreul Barack Obama”, fără s-o amendeze.
Acuma, dacă CTP, cel mai jurnalist român în viaţă (potrivit înţelepciunii populare), zice că Obama e evreu, înseamnă că aşa o fi, nu? Că doar marii jurnalişti nu se joacă aşa cu vorbele şi informaţiile. Sigur, aşa cum am mai arătat, CTP nu e, de fapt, jurnalist, în ciuda înţelepciunii populare. El e comentator, scriitor, lider de opinie, expert în tenis şi în film. Dar, când e vorba de fapte, un jurnalist nu se aruncă cu capul înainte, mai ales atunci când vorbeşte de, să zicem, un preşedinte american.
Fireşte, Barack Obama nu e evreu nici un pic (pentru referinţă, puteţi merge, de exemplu, aici). Nici măcar cei mai fanatici conspiraţionişti de dreapta, din categoria celor care spun că Obama nici n-ar fi fost născut în America, n-au susţinut vreodată că ar fi evreu, deşi asta le-ar fi dat ocazia să-l lege şi mai abitir de stânga.
Atunci, de unde convingerea propovăduită de semizeul jurnalismului românesc? O mică excursie pe Google oferă o posibilă explicaţie. Domnul Popescu se dă pe net şi nu e prima oară când ar înghiţi pe nemestecate o bucăţică găsită online. A făcut-o atunci când a publicat un poem ce l-a impresionat, de fapt o păcăleală de tip scrisoare-în-lanţ.
De data asta e vorba de o treabă şi mai superficială. Cotianul Haaretz a publicat după alegerile prezidenţiale din SUA un articol în care apare, încă din titlu, fraza:
Some Chicago Jews say Obama is actually the ‘first Jewish president’
Dacă citim articolul, e evident că Haaretz se referă la relaţiile foarte bune ale lui Obama cu evreii din Chicago, la înţelegerea pe care a dovedit-o, ca senator, faţă de problemele evreilor americani, precum şi la sprijinul de care s-a bucurat din partea comunităţii (78 la sută dintre evreii din SUA au votat cu Barack), ceea ce duce la supoziţia că şi în calitate de preşedinte va acţiona ca un mare prieten al evreilor şi al statului israelian. Diverse alte materiale de pe net (mult mai obscure) susţin că Obama ar fi unealta sionismului mondial, fără să insinueze însă nici o clipă că ar fi evreu.
AÅŸa cum se întâmplă adesea, în momentul în care oareÅŸce blogări de la noi au citit (cum au putut ÅŸi ei) treburile astea, au înÅ£eles (cum au putut ÅŸi ei) că Obama ar fi evreu ÅŸi au dat cu “informaÅ£ia” în blogosferă. De unde, probabil, a cules-o ÅŸi marele jurnalist Cristian Tudor Popescu, care, la rândul lui, n-a ratat ocazia de a o împărtăşi, generos, poporului.
Premiile Ioan Chirilă caută Talentul Anului
Se pune la bătaie un contract de colaborare cu un cotidian de mare tiraj (Evenimentul zilei, din câte înţeleg) şi un altul cu HotNews. Detalii pe site-ul Premiilor Ioan Chirilă şi în comunicatul de mai jos.
Read the rest of this entry »
A venit Urâta. Jurnalism multimedia despre depresie
Ce au în comun lumânărarul Fănel, profesorul universitar Mihaela Miroiu, un fotograf anonim, designerul Carla Szabo şi istoricul Neagu Djuvara?
Cu toţii au fost atinşi, într-un fel sau altul, de depresie. Sau, cum se exprimă jurnalistul Vlad Mixich, cu toţii au întâlnit-o pe Urâta, aşa cum numeşte boala unul dintre personajele pe care le-a intervievat, alături de colegul său, Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, de la Deutsche Welle.
Un român din cinci suferă de depresie pe parcursul vieţii, iar societatea încă îi stigmatizează, tragic şi crud, pe cei afectaţi de bolile mentale în general. De-a lungul vremii, presa a făcut prea puţin pentru a arunca mai multă lumină asupra persoanelor care suferă de asemenea boli. Iar proiectul lui Mixich et co, publicat astăzi pe site-ul DW şi pe HotNews, este valoros şi prin faptul că este una dintre rarele incursiuni jurnalistice într-o lume pe care ar trebui s-o cunoaştem şi s-o înţelegem mult mai bine.
Dar este valoros şi prin puterea celor cinci istorii de viaţă (la care se adaugă explicaţiile medicului psihiatru Silviu Isacu). Şi, desigur, prin realizare. Pentru că materialul este o raritate în mass media de la noi nu doar prin subiect, ci şi prin faptul că e o prezentare multimedia, interactivă, ce îmbină imaginile filmate cu fotografiile înfăţişate în slide-show şi cu desenele special concepute de Irina Georgescu.
Văzându-l, poate că vom înţelege cu toţii mai mult despre depresie şi despre oamenii atinşi de această boală. Şi poate vor înţelege şi oamenii cu răspundere din media că jurnalismul online nu înseamnă doar ştiri scurte, actualizate des şi imagini de la teve.
Felicitări echipei de realizatori şi tot respectul pentru protagonişti.
Paradoxul presei corupte în care lumea are încredere
Mihai Coman, decanul FJSC, răspunde, într-un articol publicat de HotNews, la o întrebare născută dintr-un paradox: de ce presa e văzută, potrivit unor sondaje, drept coruptă, dar, potrivit altor sondaje, e pe primele locuri în topul încrederii?
ExplicaÅ£ia lui Coman: în ciuda faptului că mass media a adus rareori în prim plan corupÅ£ia din interiorul său, oamenii percep presa drept coruptă mai ales din cauza unor personalităţi ale jurnalismului care ÅŸi-au folosit capitalul de prestigiu în scopuri personale. Cu alte cuvinte, e vorba de neîncredere în liderii presei, autointitulaÅ£ii “lideri de opinie”. Pe de altă parte, scrie Mihai Coman,
“increderea publicului in presa este un elogiu adus jurnalistului anonim, alergat zi de zi pe teren, neprotejat de legi, coduri profesionale si uneori nici macar de contracte de munca, platit mult sub valoarea muncii depuse… cateva litere sub un material, formand un nume pe care nimeni nu il memoreaza, un ansamblu de mii de nume fara posteritate, dar care, toate la un loc, permit presei sa fie (inca) o institutie in care oamenii au incredere.”
Frumos spus.
(Mulţumesc Alinei Bărgăoanu-Vasiliu pentru că mi-a semnalat materialul).
Comeback cu EBA
Revin pe blog dupa o pauza cauzata mai intai de un server buclucas, iar apoi de un drum. Sunt multe lucruri de scris, asa ca in prima postare o sa incerc sa impusc mai multi iepuri dintr-un foc si o sa ma refer la cateva dintre ele.
- Adevarul pentru copii. Daca va uitati la insemnarea mea despre colectia de carti Disney anuntata de Adevarul, o sa gasiti acolo o sumedenie de comentarii din partea unor persoane care sunt, banuiesc, mai putin familiare cu netul si care tot cer sa afle cum pot procura volumele. Ceea ce arata mai multe lucruri. Intre ele, faptul ca ideea pare a fi de succes, daca ne luam dupa faptul ca atatia oameni care n-au legatura cu acest blog ajung aici ca sa se intereseze despre cartile Disney. Apoi, ca Adevarul ar fi trebuit sa comunice mai bine initiativa, cu mai multe detalii practice pentru doritorii de carti. De altfel, intre timp lucrurile s-au indreptat — pe site-ul ziarului a aparut un anunt special pentru cei care vor cartile. Eu o sa adaug in insemnarea respectiva faptul ca volumele pot fi procurate de la libraria deschisa de Adevarul in centrul capitalei si ca vor fi de gasit si la alte librarii pe care trustul lui Patriciu planuieste sa le deschida in cateva orase mari din tara (detalii la Iulian Comanescu).
- Si tot despre cartile Disney: cineva atrage atentia tot intr-un comentariu la insemnarea mea despre colectia lansata de Adevarul ca traducerile de la Egmont (editura cu care colaboreaza trustul lui Patriciu in cadrul acestui proiect) sunt cam proaste. Nu pot sa confirm acest lucru pentru toate cartile Disney editate de Egmont, dar eu am un Peter Pan in care lucrurile stau intr-adevar destul de rau. De exemplu, Peter le striga prietenilor sai sa se aplece, ca sa se fereasca de o ghiulea, dar in varianta in limba romana cuvantul “Duck” (“Aplecati-va”) apare ca atare, ca si cum ar fi numele unui personaj. Poate lucrurile s-or mai fi indreptat la reeditare.
- M-am uitat la toate emisiunile din prima saptamana a noului Tonight Show cu Conan O’Brien, cel care i-a luat locul lui Jay Leno. In SUA (nu stiu daca si la noi), episoadele complete si secventele din emisiune pot fi vazute pe site-ul oficial. Prima, de lunea trecuta, pe care am vazut-o la teve, nu m-a dat pe spate. Urmatoarele, insa (pe care le-am vazut pe net — nu stiu daca asta are vreo relevanta), mi s-au parut reusite. Muzica pare aleasa ca pentru telespectatori mai tineri (Pearl Jam, Green Day, Chicken Foot etc.). Ce mai e fain pe site (in afara de faptul ca poti sa vezi toate emisiunile) e ca exista un blog tinut de un insider si ca poti vedea tot felul de informatii si de filmulete interesante, intre care acest clip ce arata cum s-a construit studioul:
- via Costin Ilie: O investigatie reusita a HotNews ne arata ca uneori exista justificare pentru jurnalismul sub acoperire (pe care multi jurnalisti seriosi il evita si il condamna pe buna dreptate — pentru ca “nu poti sa incepi un demers jurnalistic printr-o inselatorie”). Attila Biro si Dan Tapalaga au sunat la opt filiale PDL pretinzand ca reprezinta organizatia centrala a partidului si au dovedit ca a existat o operatiune pentru a i se asigura voturi candidatului Elena Basescu EBA. Care este, acum, europarlamentar, dupa o serie intreaga de gafe ce au culminat cu afirmatia ca in campusurile din SUA e legal sa fumezi marijuana.
Vasile Ernu: “Cand Basarabia face rating…”
O foarte buna analiza pe HotNews, scrisa de Vasile Ernu (autor al cartii Nascut in URSS). Interpretarea lui imi confirma parerea ca presa din Romania a ratat constant subiectul Republica Moldova, pentru a se trezi odata ce a inceput sa miroasa sange. Citez doua paragrafe:
Despre mass-media romaneasca as spune citeva lucruri. In primul rand, cu o luna inainte de alegeri, am facut lobby la mai toate trusturile serioase de presa. Am strigat in stinga si dreapta: vin alegerile in Moldova, faceti reportaje si informati lumea. Nimic. Cu exceptia HotNews, nimeni nu a facut nimic. Cind au aparut primele excese, expulzarea citorva cetateni romani, oprirea accesului unora in R.Moldova, atunci au inceput sa ne se transmita diverse mesaje alarmiste. Cind s-a simtit mirosul de singe, toti au inceput transmisiile „de la fata locului�, fara insa a avea oameni „la fata locului�. Cind Basarabia face rating sau cind avem nevoie de voturi, atunci si mass-media si partidele de aici sint interesate de ea. E jalnic. Mass-media rusa a fost prezenta, cea romaneasca era devotata becaliadei.
Al doilea lucru pe care l-am observat legat de relatarea subiectului in mass-media romaneasca, dar e valabil si pentru intelectuali, e ca marea partea a opiniilor nu au fost o analiza a ce se intimpla in Basarabia, ci o expunere a himerelor, a cliseelor si a fobiilor romanesti legate de acel spatiu. Evenimentul a fost tras pe doua linii moarte: fie pe spatiul nationalismului timp, te tip colonialist, care se apropie de cel al Noii Drepte din Romania, fie pe linia „anticomunismului de piata� in care singurul scop e sa mai mincam o piine pe seama hoiturilor putrezite si a suferintei „fratilor mai saraci�. E trist.
..
