Posts Tagged ‘politica
Facebook şi politica română
Florin CiocotiÅŸan publică pe site-ul Impact News un articol interesant ÅŸi muncit despre prezenÅ£a pe Facebook a parlamentarilor. “Nu mai puÅ£in” de 85 dintre ei au pagină sau cont pe Facebook, scrie Florin, dar mie cifra mi se pare dezamăgitoare. Sunt aproape 470 de membri în parlamentul României, rezultă că abia 18% dintre ei sunt pe Facebook.
Tot dezamăgitoare e concluzia specialistului consultat de Florin, colegul meu Antonio Momoc, care declară în articol că Facebook oricum nu creşte participarea la vot, ba dimpotrivă, îi convinge pe oameni, eventual, să nu voteze.
Read the rest of this entry »
România curată cu presiune se obţine
Ce au în comun Alina Mungiu-Pippidi, Cătălin Tolontan şi Toni Grecu? Aflăm la prânz, la GDS (Calea Victoriei 120), unde la 11:30 începe o lansare (ce-mi place cum sună chestia asta). Cei trei lansează un proiect care seamănă, la nume, cu o iniţiativă ecologistă şi se vrea, din câte înţeleg, chiar o ecologizare, dar a politicii: Alianţa pentru o Românie Curată. Iar ecologizarea politicii trebuie să se facă prin presiune civică, spune Alina Mungiu-Pippidi. Presiunea, însă, trebuie aplicată imparţial tuturor partidelor politice, un lucru pe care intelectualii noştri nu l-au făcut până acum.
Nu pot fi decât de acord. Am remarcat aceeaÅŸi atitudine la ziariÅŸti, chiar ÅŸi pe vremea când mogulizarea presei centrale nu era un fenomen atât de clar. ÃŽi criticăm pe ăia, dar suntem indulgenÅ£i cu ăştialalÅ£i, că sunt mai buni. Numai că, ajutaÅ£i ÅŸi de astfel de atitudini, ăştialalÅ£i se transformă în ăia, ziariÅŸtii se transformă în prieteni ÅŸi uite aÅŸa cinismul pune stăpânire ÅŸi pe politică ÅŸi pe presă — ÅŸi după aia ne mirăm că publicul ne întoarce spatele ÅŸi preferă să folosească presa ca să se distreze, nu ca să se informeze.
Alianţa pentru o Românie Curată o să aibă şi site, care la ora la care scriu e încă în construcţie. Şi are deja şi pagină de Facebook, despre care sunt foarte curios cum o să evolueze.
Am aflat despre proiect de la Iulian Comanescu, care scrie pe blogul său că e şi el implicat.
Comanescu: presa şi politicienii să nu se mai plătească unii pe alţii
N-am apucat să scriu de recenta relansare a blogului lui Iulian Comanescu, aÅŸa că o fac acum. ÃŽmi place, e cam altceva în peisajul blogurilor de la noi, simplu, de impact, fără chestii inutile, cu evidenÅ£ieri în roÅŸu. Relevant: mi-a atras atenÅ£ia asupra design-ului ÅŸi Monica (“ai văzut ce bine arată blogul lui Iulian?”), iar în gusturile ei în domeniu n-am cum să n-am încredere.
Pe lângă grafică, ce mi se mai pare foarte interesant la Comanescu.ro este consecvenÅ£a cu care Iulian se Å£ine de proiectul în care a ales să se definească. A decis acum ceva vreme că el nu mai face blog “de media”, că nu mai dă ÅŸtiri despre cutare care a plecat nu-ÅŸtiu-unde (o decizie pe care, din diverse motive, am luat-o ÅŸi eu la un moment dat). ÃŽncă dinainte să scoată Cum să devii un Nimeni, Iulian Comanescu s-a branduit pe sine ca specialist în branding ÅŸi imagine, ca specializare a etichetei ceva mai cuprinzătoare de expert media. Cu alte cuvinte, Iulian urmăreÅŸte modul în care imaginile, poveÅŸtile, brandurile, ideile se construiesc în ÅŸi prin mass media, iar blogul său este oglinda acestor preocupări ÅŸi prezintă adesea postări despre lucrurile astea (pe lângă altele care nu sunt neapărat legate de branding sau imagine, dar se referă la evoluÅ£iile din mass media).
Semnalez cu ocazia asta o postare cu o înregistrare de la Realitatea.net, pe care o inserez şi eu mai jos. Mi s-a părut foarte bună emisiunea pe tema Dan Diaconescu şi am reţinut, între altele, constatarea, pe un ton amar, a lui Iulian, cum că, în ciuda declaraţiilor belicoase, presa şi politicienii se iubesc, ba încă prea mult, se cultivă şi plătesc reciproc, iar de aici rezultă o arenă publică searbădă, complicitară şi dăunătoare pentru democraţie, pentru lumea politică şi pentru lumea presei.
..
Kiseleff, cu “jurnaliÅŸti ÅŸi oameni de bine”
La început i-am văzut acolo pe Ioana Lupea şi Mircea Marian, între timp li s-au adăugat (sau or fi fost de la început?) Emanuel Ciocu şi Adrian Cochino. Se descriu cu toţii drept jurnalişti şi oameni de bine, ceea ce n-are cum să fie rău. Explicaţia numelui blogului, Kiseleff, o găsim aici. Aflăm aşa:
“Acest blog nu este despre generalul rus care a încercat să reformeze Èšările Române, ci despre politica ÅŸi despre politicienii care s-au schimbat atât de puÅ£in în ultimii 180 de ani.”
Kiseleff e ÅŸi numele unei străzi (sau, mă rog, ÅŸosele) “în zona căreia se dospeÅŸte politica României”.
Mi se pare foarte faină grafica aleasă; minimalistă ÅŸi elegantă. ÃŽmi place stilul sec ÅŸi incitant al postărilor. Åži m-a uns pe suflet întrebarea lui Mircea Marian; curajoasă, provocatoare, dar cu mult miez: “Ce-ar fi să desfiinţăm TVR?” Răspunsul meu: da. Sunt de acord să păstrăm doar un fel de TVR Cultural, care să includă ÅŸi programe pentru copii, cam ca PBS în SUA, dar fără politică. Åži sunt de acord cu Mircea că ar fi fain să avem ÅŸi noi, ca americanii, posturi publice susÅ£inute din contribuÅ£ii private. Åži că, din păcate, asta nu se va întâmpla prea curând.
RoPolitica.com, de Silviu Sergiu
Silviu Sergiu, de la EVZ, s-a alăturat blogosferei politice româneşti cu RoPolitica.com, un blog cu un design aerisit şi simplu. Aştept să găsesc acolo informaţii din culise, trenduri, poate detalii despre vocile noi care ar putea să înceapă să se audă în politica românească. Succes, Silviu!
Ce politicieni ar da bine ca realizatori TV?
Ceea ce aştepta multă lume s-a întâmplat: vajnica Sarah Palin, fosta parteneră a lui John McCain în lupta pentru preşedinţia SUA, imaginea proaspătă, feminină şi, spun unii, netedă ca o lună plină a conservatorismului american, va face show la reţeaua Fox, cunoscută în America pentru vederile de dreapta şi stilul în care amestescă informaţia cu opinia.
Palin, care ÅŸi-a lansat, recent, o autobiografie ce se vinde foarte bine, va apărea ca invitat în mai multe emisiuni ÅŸi va prezenta o serie de programe intitulată “Real American Stories” (detalii aici).
Sigur, nu e nici primul, nici ultimul politician angajat într-o televiziune, dar observatorii dau multă atenţie acestei mişcări având în vedere popularitatea lui Palin. E foarte posibil ca intrarea ei în lumea televiziunii (după ce a demisionat cu câteva luni în urmă din funcţia de guvernator al statului Alaska) să mărească atât priza ei la public, cât şi ratingurile emisiunilor în care va apărea.
Oare, dintre politicienii noÅŸtri, care ar fi cei mai de succes amfitrioni de emisiuni televizate? AtenÅ£ie, nu e vorba de orice emisiuni, ci de show-uri cu subiect politic ÅŸi social. Realizatorii ar evita să mimeze echidistanÅ£a — ÅŸi-ar păstra statutul de politicieni ÅŸi partizanatul. Eu aÅŸ paria pe următorii:
• Sorin Oprescu — oricum e atât de varză ca politician ÅŸi ca primar, încât, cu stilul său miÅŸtocar, de cartier, ar avea mult mai mare succes ca realizator de talk show. Orice talk show.
• Elena Udrea — aÅŸ vedea-o prezentând cronica ultimelor scandaluri politice ÅŸi a miÅŸcărilor inter- ÅŸi intra-partinice.
• Cozmin Guşă — talk show cu intrigi, scenarii ÅŸi (pseudo)dezvăluiri (desigur, în parteneriat cu Lavinia Åžandru).
• Gigi Becali — serie de reportaje de la Parlamentul European. Titlu posibil: Europa văzută de un cioban.
• Elena Băsescu — serie de reportaje cu titlul “Pulsul străzii” (cu EBA intervievând trecătorii cu privire la ultimele decizii la nivelul UE), plus o eventuală asociere la emisiunile lui Becali de la Parlamentul European.
Lista rămâne deschisă. Dacă doriţi să contribuiţi, nu uitaţi că trebuie să fie oameni care chiar ar avea succes în postura de angajaţi ai televiziunilor. I-am omis cu bună ştiinţă pe Vadim, Năstase, Iliescu sau Constantinescu, care nu cred că ar face mare brânză în rolul ăsta. Dar poate mă înşel.
Alo, de ce arătaţi faţa copilului?
E vorba, desigur, de copilul lovit de Băsescu. Aşadar, potrivit televiziunilor, minor şi victimă. Şi atunci nu-i aşa că televiziunile care nu-i blurează faţa încalcă legea? se întreabă Andreea Groenendijk pe blogul ei.
Aşteptându-l pe Barack
Aparent, titlul de mai sus n-are nici un sens, pentru că avem parte de foarte mult Barack zilele astea. De fapt, mi-am amintit de textul de mai jos tocmai pentru că abia l-am văzut, din nou, pe preşedintele american, de data asta la Letterman. Articolul pe care îl redau aici a apărut în ianuarie 2009 în Esquire, la rubrica România lui Ulmanu. Barack tocmai îşi începea preşedinţia, dar titlul nu se referea neapărat la el. Ci la ideea, mai mult sau mai puţin ghiduşă, că, poate, un politician de soiul lui ar retrezi românilor interesul pentru politică.
Aşteptându-l pe Barack
Americanii s-au dus la vot câtă frunză, câtă iarbă, în timp ce prietenii mei din România ar fi votat mai degrabă în SUA decât la ei acasă. Soluţia pentru a reîmprieteni românii cu politica autohtonă nu poate fi decât una: un Obama autohton.
Timpul: la vreo două săptămâni după alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii – câştigate, după cum ştim, de cel mai cool politician din lume. Seara.
Locul: undeva, pe coasta de est a aceloraşi State Unite, într-o frumoasă casă situată pe o frumoasă alee dintr-un frumos orăşel. Strada arată exact ca străzile pitoreşti, liniştite, cu peluze fără garduri, pe care le putem vedea la începutul filmelor americane, chiar înainte ca muzica zglobie să se transforme într-una gravă şi să se întâmple ceva îngrozitor. Numai că nu vezi copii pe biciclete pentru că, aşa cum spuneam, e seară.
Ce se întâmplă: o petrecere de români care, în general, nu prea se cunosc între ei. Poţi să-ţi dai seama că e o petrecere de români care, în general, nu prea se cunosc între ei pentru că nimeni nu răspunde la salut atunci când în pragul camerei de zi apare un nou invitat. Şi, desigur, lumea vorbeşte româneşte. Şi miroase a carne de mici.
Cineva, care s-a mutat din Ohio, povesteşte că a învăţat să nu spună că este din Ohio, pentru că cei din Ohio au reputaţie de ţărănoi. Aşa că, ha-ha, spune că este din România.
Altcineva spune că se mută mulţi români pe aici şi se vor muta şi mai mulţi după ce se nasoleşte treaba de tot în zona Detroit, unde au sediul cele trei mari companii americane producătoare de maşini pe care nu le cumpără nimeni.
Mai sunt mai puţin de două săptămâni până la alegerile din România şi toată lumea începe, la un moment dat, să discute politică. Discută, desigur, despre Barack Obama.
Read the rest of this entry »
ActiveWatch-AMP: Băsescu face declaraţii iresponsabile la adresa presei
E posibil să mai fi scris chestia asta pe undeva, că mă tot gândesc la ea: când s-a aflat că Băse candidează în locul lui Stolo, era euforie printre ziariÅŸtii de politic. Cel puÅ£in printre ăia pe care îi cunoÅŸteam eu. “Gata, ăsta îl bate pe Năstase”, îmi spuneau, la o bere, în buza Herăstrăului, vizavi de Casa Scânteii, două prietene care scriau despre preÅŸedinÅ£ie ÅŸi alte grozăvenii.
Băsescu se înţelegea foarte bine cu presa, de fapt s-a înţeles bine toată cariera lui politică pre-preşedinţie. Preşedinţia, însă, când băutele cu jurnaliştii nu mai sunt de bon ton, pare să fi fost, pentru Traian Băsescu, un fel de catalizator de ostilitate faţă de presă. Pornit la drum cu un generos capital de bunăvoinţă din partea presei, Băse a tot dat cu şutul în găleata cu simpatie până când a vărsat-o pe toată.
Iar una dintre cele mai mari greÅŸeli pe care le face este că, aÅŸa cum punctează ÅŸi comunicatul de mai jos, de la ActiveWatch – AgenÅ£ia de Monitorizare a Presei, identifică automat jurnaliÅŸtii cu trusturile în care lucrează. Vede, parcă, obligatoriu, un vasal în orice gazetar.
După demisia ministrului Ridzi, preşedintele NU a lăudat conştiinţa jurnalistică a lui Tonontan et co., ziarişti care au descoperit şi publicat inclusiv fapte ce pun într-o lumină negativă afacerile propriului patron. Băsescu s-a mulţumit să înfiereze, aşa cum era şi cazul, înţelegerile murdare dintre televiziuni şi mediul politic, dar NU a remarcat, aşa cum ar fi fost corect să facă, faptul că tocmai o investigaţie jurnalistică a dezvăluit aceste înţelegeri.
Tocmai atunci când o mână de jurnalişti dovedeşte că gazetăria se poate face corect şi onest faţă de public, preşedintele trece acest lucru sub tăcere şi preferă să promoveze ideea că în România jurnalismul nu e altceva decât un joc de interese.
AÅŸa că sunt de acord: “Atacurile preÅŸedintelui Băsescu la adresa presei sunt iresponsabile”. Mai jos, comunicatul de la ActiveWatch-AMP.
Read the rest of this entry »
Sange, sex, bani, Elena Udrea, Basescu
Petrisor Obae s-a apucat sa faca pe Pagina de Media, in colaborare cu Happy Fish, interviuri video. Primul dintre ele cu cine altul decat Cristian Tudor Popescu, acest crucisator al presei romanesti. Foarte interesant. Intre altele, CTP a aratat ca stie ceva SEO si a spus ca, pe net, daca pui “Becali” in titlu nu te mai acceseaza lumea ca pe vremuri. Dar ce sa pui? a intrebat Petrisor, iar CTP a raspuns ca “sange”, “sex”, “bani”, “Elena Udrea” si “Basescu”. Drept pentru care fac si eu o proba si bag toate chestiile astea in titlu, sa vad cate accesari primesc.
Ce a mai spus Cristian Tudor Popescu, intre altele: ca presa scrisa moare, ca radioul moare, ca televiziunea nu se simte nici ea prea bine si ca lumea isi va lua in scurt timp stirile doar de pe net. Ca Evenimentul zilei, Romania libera si Cotidianul sunt de dreapta desi nu mai exista dreapta, ca Jurnalul national e de stanga, dar tot intre ghilimele si ca Adevarul e mai putin de dreapta decat primele trei, dar tot pe acolo, insa foarte comercial si asezonat cu foarte mult marketing.
Ca Guzganul rozaliu (Hrebenciuc) dadea telefoane in redactia Adevarul la ordinele lui Nastase, care era ofticat ca ziaristii nu respectau ordinele si ca in general nu prea mai e nevoie de guzgani rozalii astazi, pentru ca jurnalistii sunt alesi si educati de companiile de presa astfel incat sa nu miste in front. Cu alte cuvinte, controlul politic al presei exista in continuare, ba chiar mai abitir ca altadata. A, si ca daca iesea Nastase la alegeri el, Cristian Tudor Popescu, ar fi fost indepartat din fruntea Adevarului chiar mai rapid decat s-a intamplat.
Mi-a placut foarte mult fraza:
“Incep sa rad si eu ca Mircea Badea, poate chiar isteric in anumite momente”
ce a venit imediat dupa un hohot de ras care, intr-adevar… dar sa lasam asta.
Ce m-a nemultumit usor a fost faptul ca mi se tot intrerupea transmisia, din cauza faptului ca materialul se incarca greu, in ciuda faptului ca n-am o conexiune chiar proasta. Daca vi se intampla la fel, e bine sa lasati sa se incarce intai, si abia apoi sa dati play. Ce ajuta e faptul ca interviul e spart in patru bucati si ca Petrisor a publicat si transcrierea.
Aflu de la George Popescu (care nu pare de acord cu afirmatia CTP ca “blogul este o fandoseala”) ca interviul a fost filmat profi, cu doua camere si lumini.
